ALBASAT
Societate

Apel privind modificarea legislației electorale și organizarea consultărilor publice

Proiectul de lege cu privire la modificarea legislaţiei electorale conţine prevederi periculoase pentru organizarea și desfășurarea unui proces electoral liber și corect, precum şi pentru activitatea observatorilor electorali și pentru reflectarea echidistantă și corectă a campaniei electorale de către mass-media. De această părere sunt organizațiile semnatare, membre ale Coaliției civice pentru Alegeri Libere și Corecte. Acestea solicită retragerea proiectului și roganizarea consultărilor publice, transmite IPN.

Pe 9 iulie, Parlamentul a aprobat în primă lectură proiectul de lege cu privire la modificarea legislației electorale și conexe înregistrat de un grup de deputați pe 19 iunie. La 25 iunie, adică peste șase zile de la înregistrare, Comisia parlamentară juridică numiri și imunități a aprobat raportul prin care a propus proiectul spre aprobare pentru lectura întâi, menționând că proiectul a fost elaborat de către Comisia Electorală Centrală cu participarea mai multor organizații ale societății civile, printre care și CALC.

Într-un apel public către Parlament, membrii Coaliției precizează că, înainte de aprobare, Comisia juridică nu a consultat public proiectul de lege în corespundere cu prevederile legislației privind transparența decizională și ale Regulamentului Parlamentului. Cu o zi înainte, la 24 iunie, CALC a lansat un apel public prin care a chemat CEC și Parlamentul să asigure un proces transparent și incluziv în examinarea și adoptarea proiectului de lege privind modificarea legislației electorale și pregătirea de organizarea alegerilor în condiții de pandemie, care a fost ignorat de autorități. Or, organizarea consultărilor publice a proiectelor legislative reprezintă o obligație a comisiilor permanente parlamentare și nu este nicidecum condiționată de desfășurarea procesului consultativ de alte instituții publice.

„Prin preluarea parțială a recomandărilor CALC este imposibilă soluționarea reală a problemelor identificate de către membrii Coaliției, în special cu privire la prevederile ce țin de: introducerea principiilor sistemului electoral; regulile ce țin de agitația electorala; noțiunile privind incluziunea, dizabilitatea, resursele administrative, accesibilitatea; publicarea și asigurarea transparentei în procesul de elaborare/adoptare a hotărârilor CEC; deschiderea secțiilor de votare în străinătate; mecanismul complet de examinare a contestațiilor; claritate în formele răspunderii etc”, se spune în apel.

Semnatarii atenționează că proiectul de lege conține mai multe prevederi controversate și chiar periculoase cu riscul de a vicia alegerile, care vizează mai multe aspecte ale procesului electoral. Cele mai problematice dintre acestea vizează domeniul reflectării campaniei electorale de către mass-media, activitatea observatorilor, organizarea procesului electoral și asigurarea dreptului la vot al alegătorilor în condițiile epidemiologice actuale.

Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte este o entitate permanentă, benevolă, constituită din 35 organizații obștești din Republica Moldova cu scopul de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova prin promovarea și desfășurarea alegerilor libere şi corecte în conformitate cu standardele ODIHR (OSCE), ale Consiliului Europei și a instituțiilor specializate afiliate acestuia.

Related posts

Alegătorii pot solicita votarea la locul aflării

AlbasatTV, Nisporeni

Activități informative în instituțiile din Nisporeni, în vederea prevenirii combaterii violenței pe criterii de gen

AlbasatTV, Nisporeni

В июне инфекция COVID-19 распространилась неожиданно быстро, ADEPT

Albasat

Leave a Comment