Aproape 200 de localități rămâneau în beznă duminică seara. În total, peste 123 de mii de consumatori erau parțial sau în totalitate fără energie. Furnizorul anunță că intemperia a afectat grav rețelele electrice din partea de centru și sud a țării, transmite IPN.
Potrivit Premier Energy Distribution, din cauza viscolului continuu, statistica operativă a fost în agravare pe tot parcursul zilei de duminică. Conform situației operative la ora 18.00 erau înregistrate deconectări avariate și probleme de furnizare a energiei electrice în 197 de localități din raioanele Criuleni, Strășeni, Călărași, Ialoveni, Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii, Noi, Hâncești, Comrat, Cahul, Cantemir, Vulcănești, Taraclia, Cimișlia, Ceadîr-Lunga și Leova.
„Efortul echipelor noastre de intervenție operativă este îngreunat în continuare de accesul dificil sau chiar lipsa de acces spre instalațiile electrice din cauza blocării drumurilor necurățate de troiene. Cu toate acestea se întreprind toate măsurile de securizare a locurilor cu rupturi de conductoare semnalate, pentru a se exclude riscurile de accidentare, urmând ca ulterior să se desfășoare lucrările necesare”, se arată într-un comunicat de presă al furnizorului.
Compania reiterează importanța respectării stricte a regulilor de securitate electrică și despre necesitatea atenționării imediate a operatorului de distribuție la numărul 022 43 11 11 în cazul în care observă conductoare rupte ce atârnă accidental la pământ.
Începând cu sâmbătă seara, în țară, mai ales în centrul și în sudul țării, a nins și a viscolit, iar vântul a suflat puternic. Peste 150 de localități din țară au rămas fără curent electric, iar mai multe porțiuni de drum au fost blocate. În această perioadă a fost valabilă avertizarea meteorologică cod galben și cod portocaliu. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit codul galben de vânt puternic pe întreg teritoriu țării. Astfel, până luni la amiază se prevăd intensificări ale vântului nord-vestic în rafale de până la 20 m/s.
previous post