Armata Națională celebrează 33 de ani de la înființare. Într-un mesaj adresat cu această ocazie, ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, a menționat că Armata Națională, creată la câteva zile de la proclamarea independenței Republicii Moldova, a fost şi va rămâne un pilon al societății, care de-a lungul timpului a trecut printr-o serie de reforme și pentru care pacea și siguranța cetățeanului a fost întotdeauna o prioritate, transmite IPN.
Ministrul apărării a declarat că Armata Națională este despre cei care au stat la baza formării instituției de apărare și cei care, pe parcursul a 33 de ani, au contribuit la dezvoltarea acesteia. Datorită lor, Armata Națională a rezistat și și-a construit o imagine și un nume nu doar la nivel național, dar și peste hotarele țării. Armata Națională este despre militarii aflați la post, în unitățile militare, la centrele de instruire în țară, care știu să-și îndeplinească misiunile stabilite cu seriozitate și abnegație, în orice circumstanțe, dar și despre militarii care se află în misiuni, departe de casă, unde, alături de contingentele altor state, contribuie la eforturile de menținere a păcii. Dăruirea și profesionalismul fiecăruia dintre ei fac cinste Republicii Moldova și demonstrează, că țara este un partener de încredere, a spus ministrul.
Anatolie Nosatîi a menționat că Armata Națională este și despre tinerii și tinerele care au ales să studieze în unica instituție de învățământ militar din țară. Ei sunt viitorii ofițeri ai Armatei Naționale, cu ambiție și viziuni noi, care vor oferi tot ce au mai bun pentru prosperarea instituției. La fel, Armata Națională este despre sportivii militari, care, de-a lungul timpului, au oferit numeroase motive de mândrie cu performanțele lor sportive la nivel național și internațională, a spus Anatolie Nosatîi.
Ministrul apărării a exprimat aprecierea tuturor generațiilor de militari și angajați civili, de ieri și de azi, ai instituției pentru dăruire, curaj, profesionalism, responsabilitate și onoare, precum și familiilor acestora care le sunt alături și îi încurajează necondiționat în toate eforturile.
Armata Națională a fost creată la 3 septembrie 1991, în urma unui decret prezidențial semnat de către primul președinte, Mircea Snegur.
- Cursul valutar oficial la 27.12.2024
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente