ALBASAT
Societate

Artur Reșetnicov: Dosarul pe numele meu este fabricat

Pe profilul de Facebook a fostului deputat Artur Reșetnicov, aflat în arest preventiv, a fost publicată imaginea unei declarații scrise de mână, în care acesta acuză că „a fost supus unei justiții televizate, reținut și arestat ilegal, lipsit de posibilitatea de a expune adevărul”. Despre el și familia sa „s-au spus minciuni”. „Dosarul este fabricat și fals. Nu există nicio îmbogățire ilegală. Toate documentele oficiale demonstrează că familia noastră a avut în perioada 2014-2019 venituri mai multe decât cheltuieli”, a scris Artur Reșetnicov.

El consideră că „dosarul este exclusiv politic, organizat și coordonat de actuala guvernare”, cu scopul sustragerii atenției opiniei publice de la problemele grave social-economice. „Din cauză că a pierdut situația de sub control, Guvernul urmează să demisioneze sau să fie demis. Și există nemulțumiri în cadrul fracțiunii PAS în Parlament. Arestul meu este folosit ca exemplu ce se va întâmpla cu cei care vor îndrăzni să părăsească fracțiunea PAS”, a scris Artur Reșetnicov.

Semnatarul consideră că arestul său reprezintă „o pedepsire a sa în calitatea de judecător al Curții Constituționale în perioada 2018-2019, pentru deciziile și hotărârile votate”.

„Atrag atenția opiniei publice că în urma perchezițiilor au ridicat toți banii de care dispuneam, au blocat activitatea soției, pe mine m-au arestat. Astfel, intenționat au lăsat familia cu doi copii minori, părinții de vârstă înaintată, fără surse de existență”, a scris Artur Reșetnicov.

Fostul deputat a invocat o prevedere legală potrivit căreia foștii judecători „se bucură de garanții”. „Legea prevede că în privința judecătorilor constituționali, inclusiv a celor în demisie, urmărirea penală poate fi începută numai cu avizul prealabil al plenului Curții Constituționale”, a invocat Artur Reșetnicov. Faptul că nu există avizul Curții Constituționale „constituie o încălcare gravă a Constituției Republicii Moldova”, scrie acesta.

Artur Reșetnicov se consideră „ostatic și deținut politic al regimului guvernării actuale”. Drepturile sale de cetățean și judecător în demisie îi sunt încălcate. „Sunt spus torturii pentru că jurisprudența constantă a CEDO prevede că suferințele psihologice și psihice sunt parte a torturii, iar „justiția televizată” și faptul că au lăsat familia mea fără surse de existență mă face să am acest sentiment”, a precizat fostul deputat.

Artur Reșetnicov și alți patru foști colegi au fost reținuți miercurea trecută. Ulterior, Vladimir Vitiuc, Anatolie Zagorodnîi, Artur Reșetnicov și Sergiu Sîrbu au fost arestați pentru 30 de zile, iar Violeta Ivanov – pentru 20 de zile. Toți sunt cercetați pentru îmbogățire ilicită, iar cazurile sunt investigate în conexiune cu anchetele penale efectuate pe faptul coruperii unor parlamentari pentru părăsirea fracțiunii din care făceau parte. În urma perchezițiilor din 2 și 3 februarie, oamenii legii au depistat sume bănești semnificative. La unul dintre ex-deputați, în cadrul unui safeu metalic deținut la o instituție bancară, au fost depistate și ridicate mijloace bănești în sumă de 65 000 de euro și 30 000 de dolari. Într-un alt depozit bancar, al aceluiași deputat, au fost depistați 20 000 de dolari și 85 000 de euro, precizează Procuratura Anticorupție. La un alt ex-deputat acasă s-au găsit 34 700 de dolari și 44 300 de euro.

Related posts

Мариан Показной назначен замдиректора НАРЭКИТ

Albasat

Doi soți au murit într-un accident pe calea ferată la Floreni

Albasat

Fadei Nagacevschi: Sistemul de teleconferințe în justiție va fi implementat la nivel național

Albasat

Leave a Comment