Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe MoldovaFruct își exprimă nedumerirea privind intenția Guvernului de reformare a învățământului agrar superior și solicită revizuirea planului de reformare a Universității Agrare de Stat din Moldova, cu implicarea reprezentanților tuturor instituțiilor responsabile și a mediului de afaceri agricol. În acest sens, Consiliul de Administrare al Asociației a expediat un demers președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, premierului Natalia Gavrilița, dar și conducerii Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, transmite IPN.
Autorii demersului consideră necesară reforma învățământului agrar, doar că aceasta trebuie să fie consultată cu mediul de afaceri și să înglobeze pași reali de a consolida știința, cercetarea și procesul didactic, „astfel încât nu doar să „valorifice alocațiile bugetare”, dar și să devină catalizator de dezvoltare a sectorului, oferindu-i specialiști bine pregătiți, soluții aplicative și inovatoare în vederea valorificării potențialului agricol al Moldovei, recunoscut la nivel mondial”.
„În planul de reformă anunțat vedem doar „asimilarea” de către Universitatea Tehnică a Universității Agrare de Stat din Moldova. Dar nu vedem o viziune clară a autorilor asupra următoarelor întrebări: (1) va îmbunătăți accesul întreprinderilor agricole la agronomi, zootehnicieni, ingineri și alți specialiști?; (2) va avea învățământul agricol terenurile agricole și dotările moderne necesare pentru cercetare și extensiune agricolă și pregătirea temeinică a cadrelor?; (3) care va fi rolul instituțiilor de cercetare și știință agrară, care în prezent sunt în cadrul diferitor instituții și au implicare insuficientă la dezvoltarea sectorului agricol?”, punctează Asociația MoldovaFruct.
Astfel, Consiliul Asociației își exprimă dezacordul față de reforma propusă și consideră că s-a ales calea cea mai ușoară de a îngloba Universitatea Agrară, care livrează specialiști sectorului agricol moldovenesc de aproape un secol, în cadrul Universității Tehnice. Potrivit autorilor demersului, de fapt, e necesară o reformă complexă, care să asigure că știința, cercetarea și pregătirea cadrelor funcționează într-o coeziune la dezvoltarea durabilă a sectorului agricol.
„Reforma UASM trebuie să aibă la bază pregătirea calitativă și aplicativă a viitorilor specialiști pe o bază didactică modernă, dotări tehnice și terenuri pentru cercetare. Considerăm necesară reforma învățământului superior agrar, iar Universitatea Agrară trebuie să devină instituția sub umbrela căreia activează și instituțiile de cercetare asigurând-se conexiunea – educația, cercetarea / inovarea și extensiunea / transferul de cunoștințe. Acestea sunt premisele de activitate a unei universități și trebuie să stea la baza reformelor învățământului agrar în contextul rezilienței economice și climatice din lume”, subliniază Consiliul de Administrare al Asociației MoldovaFruct, în demersul expediat președintelui țării, Maia Sandu, premierului Natalia Gavrilița și conducerii Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, proiectul hotărârii de Guvern privind reforma învățământului superior din Republica Moldova, presupune ca din 16 universități finanțate din banii publici să rămână 11. Ministrul Anatolie Topală susține că doar 1/3 dintre studenții Universității Agrare își fac studiile în domenii agricole. Potrivit proiectului, Universitatea Agrară ar urma să fie absorbită de Universitatea Tehnică. În prezent proiectul respectiv este la faza consultărilor publice.
- 🏆 LIVE din Nisporeni: Gala Sportivilor Dotați 2024 – Campionii pe scenă!
- Doi bătrâni și-au pierdut viața în incendii
- Droguri de 4,5 milioane de lei, confiscate la Bălți
- Pentru luna decembrie compensația medie va fi de 700 de lei
- Prudență maximă în trafic. Se circulă în condiții de lapoviță și ploaie