ALBASAT
Societate

Au fost desemnați laureații Premiului Național

Cabinetul de miniștri a aprobat, în cadrul ședinței de Guvern de astăzi, 19 august, lista câștigătorilor Premiului Național, ediția 2020. Laureații vor fi premiați cu câte 100 de mii de lei, transmite IPN.

În acest an, cele mai multe premii, șase la număr, au fost acordate specialiștilor din sectorul medical care au demonstrat performanțe și devotament meseriei în lupta cu infecția COVID-19. Printre premianți este colectivul Centrului COVID-19 Chișinău, colectivul Asociației Medicală Teritorială Buiucani, colectivul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.

Vor fi premiați Adrian Belîi, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar; Mihail Ciocanu, doctor habilitat în științe medicale; Ion Mereuță, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar; Vladimir Carauș, doctor în științe biologice, cercetător științific superior; Tudor Strutinschi, doctor habilitat în științe biologice; Serghei Cicalchin, director general al „CSK GRUP PLUS”; Aurel Morar, director general al „Maurt”; Tiberiu Holban, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale; Victor Pântea, profesor consultant, doctor habilitat în științe medicale; Gheorghe Plăcintă, conferențiar universitar, doctor habilitat în științe medicale; Galina Rusu, conferențiar universitar, doctor în științe medicale; Ludmila Bîrcă, conferențiar cercetător, doctor în științe medicale; Liviu Iarovoi, conferențiar universitar, doctor în științe medicale.

Pe lista laureaților Premiului Național se regăsește și Constantin Gaindric, profesor universitar, membru corespondent – pentru rezultate remarcabile în domeniul matematicii și informaticii și pentru promovarea imaginii Republicii Moldova prin întreaga activitate științifică de înaltă ținută.

Chiriac Anatolie, compozitor, este premiat pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea artei muzicale naționale. Pictorul Andrei Mudrea ia Premiul Național pentru merite deosebite în creație și promovarea culturii naționale. Poetul și publicistul Ion Hadârcă și actorul Boris Bechet sunt premiați pentru Opera Omnia. Antrenorul și profesorul de lupte greco-romane Mihail Cucul este trecut pe lista laureaților Premiului Național pentru contribuție substanțială la promovarea valorilor olimpice și a imaginii Republicii Moldova.

Serghei Babară, director de imagine, Lilia Ixari, pictor de costume, Marin Turea, sunetist, Valeriu Cașcaval, compozitor, și actrițele Rodica Ixari, Cornelia Suveică, Eugenia Butnaru, și Margareta Nazarchevici iau Premiul Național pentru abordare artistică de înaltă măiestrie, evocarea și redarea veridică a evenimentelor istorice marcante la crearea filmului documentar „Siberia din oase”.

Festivitatea de înmânare a Premiului Național va avea loc în cadrul manifestărilor cu ocazia Zilei Independenței.

Related posts

Дезинформация о COVID-19 в странах Восточного партнёрства

Albasat

Iurie Muntean: Partidul Șor exploatează sărăcia oamenilor

AlbasatTV, Nisporeni

Măsuri de reducere a birocrației în domeniul fiscal și vamal pentru mediul de afaceri

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment