Austria sistează cursele aeriene din și în Republica Moldova începând cu 16 iulie și până la sfârșitul lunii.
Ambasada Republicii Moldova în Republica Austria menționează că cetățenii străini, inclusiv din Republica Moldova, pot intra în Austria cu condiția ca aceștia să aibă dreptul de a sta în Austria în baza unei vize de tip D eliberată de Austria sau a unui permis de ședere. De asemenea, pot intra în baza documentației necesare solicitării dreptului de ședere în conformitate cu Legea poliției pentru străini, Legea privind regimul străinilor sau Legea privind azilul din 2005.
Cetățenii din țările terțe, care se încadrează în categoriile mai sus menționate, pot intra în Austria numai dacă dețin un certificat medical în limba germană sau engleză, nu mai vechi de patru zile, care atestă faptul că testul biologic molecular pentru COVID-19 este negativ. În cazul în care certificatul medical nu poate fi prezentat, aceste persoane vor intra în izolare, într-o locație adecvată, pe o perioadă de 14 zile. Dacă persoana nu poate face dovadă a deținerii unei locații adecvate, accesul aceste persoane în Austria nu va fi permis.
Ambasada reamintește că, din 8 iulie, din cauza răspândirii globale a COVID-19, Austria a extins avertismentele de călătorie pentru cetățenii austrieci pentru un șir de țări, inclus pentru Republica Moldova.