ALBASAT
Actualitate Societate

Avere nejustificată de jumătate de milion de lei, constatată de ANI la primarul din Chiștelnița

Primarul satului Chiștelnița, raionul Telenești, Alexandru Isac, a deținut o avere nejustificată de aproape 570 000 de lei în perioada 2019-2025, constată Autoritatea Națională de Integritate, transmite IPN.

Controlul ANI a fost inițiat ca urmare a unei sesizări a Centrului Național Anticorupție. Inspectorii ANI au analizat declarațiile de avere și interese personale, veniturile, cheltuielile, achizițiile de bunuri mobile și imobile, precum și fluxurile financiare.

Potrivit ANI, „diferența de venituri obținute și cheltuieli este echivalentul a 45,7 salarii medii lunare pe economie, iar explicațiile oferite de subiectul controlului nu au fost susținute de probe suficiente pentru a justifica diferențele constatate”.

Prin urmare, ANI a dispus trimiterea dosarului în instanță, unde judecătorii vor decide dacă bunurile nejustificate trebuie confiscate. Totodată, ANI a decis încetarea funcției sau a mandatului persoanei verificate, iar persoana vizată nu va mai avea dreptul să ocupe funcții publice.

Alexandru Isac a obținut funcția de primar al satului Chiștelnița în urma turului doi al alegerilor locale din 19 noiembrie 2023, a candidat din partea partidului Renaștere, asociat lui Ilan Șor.

Related posts

O femeie din Tiraspol a murit răpusă de COVID-19

Albasat

Diabetul şi sănătatea pielii: cum să o îngrijeşti

Albasat

Tănase și Stamate – opinii contradictorii despre evaluarea activității instituțiilor

Albasat