Statul nu este obligat să salveze băncile comerciale din contul contribuabililor la bugetul țării, pentru că acestea trebuie să lucreze pe principii de piață. Declarația îi aparține comisarului european pentru servicii financiare și uniunea economiilor și a investițiilor, Maria Luís Albuquerque. Oficiala a subliniat că Moldova este obligată să alinieze sectorul financiar în conformitate cu normele Uniunii Europene și să consolideze controlul, pentru a preveni reapariția unor crize precum „furtul miliardului”, transmite IPN.
„Orice instituție financiară, fie ea publică sau privată, trebuie să funcționeze conform unor principii clare de piață, cu un management transparent și o supraveghere strictă”, a declarat Maria Luís Albuquerque într-un interviu pentru Mold-Street.
Oficialul european a menționat că ambiția blocului comunitar în acest sector este de a oferi cetățenilor posibilitatea de a-și valorifica mai mult economiile, de a investi, de a construi securitate pe termen lung și de a participa la creșterea economică a Europei.
Maria Luís Albuquerque a precizat că acest lucru, în termeni practici, înseamnă promovarea unui sistem financiar stabil și rezilient care să sprijine prioritățile strategice ale UE: competitivitatea pe termen lung, tranziția verde și digitală și securitatea financiară pentru cetățeni.

