ALBASAT
Societate

Bărbatul care a spart ușa Guvernului cu buzduganul, trimis în judecată

Dosarul de învinuire a bărbatului care, în martie anul curent, a spart ușa Guvernului cu un buzdugan a fost finalizat și expediat în judecată. Informează Procuratura municipiului Chișinău.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Procuratura Generală, procurorii au reținut comiterea infracțiunii de „huliganism”, pentru care legislația prevede amendă de cel mult 52 500 lei sau de la 180 la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, sau închisoare de până la 3 ani, transmite IPN.

Bărbatul a achitat, în mod benevol, prejudiciul cauzat statului în sumă de 2444 de lei.

Incidentul a avut loc pe 2 martie, la intrarea în clădirea Guvernului din Piața Marii Adunări Naționale, în timpul unui protest al veteranilor războiului de la Nistru. În timp ce protestatarii înaintau spre ușa Guvernului, bărbatul a ieșit înaintea tuturor și a deteriorat cu un buzdugan una dintre ușile de sticlă. Inculpatul nu a luptat în conflictul armat de la Nistru, iar veteranii care au organizat acțiunea de protest refuză să-și asume răspunderea pentru acțiunile acestuia.

Related posts

Jeff Bezos scrie istorie cu averea-record. L-a depășit cu 90 de miliarde de dolari pe Bill Gates

Albasat

Lansează-ți afacerea acasă cu suport nerambursabil de până la 36.000 lei! 💼

AlbasatTV, Nisporeni

Joia Mare sau Joia Neagră – ziua care amintește despre Cina cea de Taină

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment