Reprezentanții Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor au depus astăzi, 14 mai, la Comisia Electorală Centrală, documentele pentru înregistrarea în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
Deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, a declarat că au fost depuse actele pentru 101 candidați, dar nu a precizat câți dintre ei sunt de la Partidul Socialiștilor și câți sunt de la Partidul Comuniștilor. Acesta a spus doar că în capul listei sunt Vladimir Voronin, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi. Potrivit lui Batrîncea, echipa este puternică, pregătită și este gata să-și asume situația din Republica Moldova.
Oleg Reidman, fost deputat PCRM, a menționat că a fost o muncă intensă, dar, luând în calcul experiența de participare în alte campanii electorale, au reușit într-o perioadă scurtă să elaboreze calitativ listele Blocului electoral. CEC are la dispoziție șapte zile să se pronunțe asupra corectitudinii documentelor depuse.
Tot astăzi, au depus actele la CEC și reprezentanții Blocului electoral „Renato Usatîi”, cei ai Partidului Acasă Construim Europa, dar și ai Partidului Acțiunii Comune Congresul Civic. De asemenea, la CEC s-a prezentat și fostul deputat român, Cristian Rizea, care și-a anunțat intenția să candideze independent.
După ora 16.00, vor avea loc tragerile la soți pentru a stabili ordinea în buletinul de vot a celor care au depus astăzi actele pentru participarea la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024
- Cursul valutar oficial la 29.01.2026

