ALBASAT
Societate

Boris Gîlcă: După sărbători vom avea o creștere enormă a noilor cazuri de COVID-19

Șeful adjunct al Direcției municipale în sănătate, Boris Gîlca, face apel către cetățeni pentru a sta în sânul familiei în perioada sărbătorilor de iară. Potrivit acestuia, sărbătorile trebuie marcate doar cu membrii familiei. La fel, acesta susține că experții în domeniu prognozează o explozie a cazurilor de COVID-19 după sărbători.

„Sărbătorile care vin vor fi o mare provocare pentru tot sistemul din simplu considerent că moldovenilor le place să se veselească. Este importantă ca să înțelegem că în acest an sărbătorile de iarnă pot fi făcute în siguranță doar acasă și doar în familie, fără nimeni în plus. Dacă ne pasă de cei dragi, dacă ne pasă de părinți, de bunici, de copii, de mamă, de tată, de frate și de soră, în acest an vom sărbătorii strict acasă în familia noastră și atunci vom fi în siguranță. La anul viitor va da Domnul și vom sărbătorii cu toții împreună poate în alte condiții fără COVID, așa cum ne place nouă”, a declarat Boris Gîlcă în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Secretarul interimar al Comisiei extraordinare de sănătate publică a municipiului Chișinău afirmă că în viitorul apropiat, comisia din care face parte, va înăspri restricțiile pentru a preveni creșterea masivă a cazurilor pozitive.

„Suntem într-adevăr într-o situație de forță majoră, de război ne mai întâlnită și trebuie să înțelegem ca sărbătorile de iarnă sărbătorite în mod tradițional ar putea duce la creșterea presiunii pe sistemul de sănătate a cazurilor critice și așa mai departe”, a adăugat funcționarul.

De asemenea, Boris Gîlcă susține că optează pentru stoparea activității domeniului HoReCa, însă există puține șanse ca acest lucru să se întâmple.

„Este important să evităm și să interzicem toate sărbătorile de anul nou care erau organizate de companii, corporative cu participanții din toate companiile, cu dansuri și așa mai departe. Aceste lucruri nu pot să se întâmple și trebuie să înțelegem că acest lucru depinde de noi. Prognozele specialiștilor denotă faptul că după sărbători vom avea o creștere enormă a noilor cazuri care vor necesita și spitalizări și cazuri mult mai critice pentru tratament în terapie intensivă”.

Related posts

Premierul român: România nu ar fi completă fără românii din afara graniţelor

AlbasatTV, Nisporeni

PG: Unul din principalii beneficiari ai furtului miliardului este Plahotniuc. Dosarul Platon – revizuit

Albasat

Mai mulți locatari din capitală susțin că li se încalcă grav dreptul la justiție

Albasat

Leave a Comment