ALBASAT
Societate

Camera de Comerţ lansează prima platformă de expoziţii virtuale

Camera de Comerţ vine cu iniţiativa lansării platformei „Expoziţii virtuale” pentru a susţine companiile mici şi mijlocii. „Este o platformă unică în Republica Moldova, care ne va permite să organizăm activităţile pe care ni le-am propus în acest an, cum ar fi: expoziţia Moldova Prezintă la Iaşi, Braşov, Baia Mare sau la Praga, la Bucureşti, la Moscova”, a declarat preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea, transmite IPN.

Platforma va avea compartimente ca: sala de expoziţie, unde vor fi expuse logourile şi brandurile companiilor care sunt parte a acestei expoziţii; standul virtual, unde va fi compania cu produsul său; sala de conferinţe.

Printre partenerii acestei acţiuni se numără Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională, prin proiectul Oportunităţi pentru Tehnologii şi Inovaţii în Republica Moldova, realizată în cooperare cu HELVETAS Swiss International.

Companiile care doresc să participe urmează să se adreseze la Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, unde va fi prezentată informaţia ca ulterior să fie digitalizată.

Related posts

Autoritățile din Nisporeni preiau experiența României privind atragerea de fonduri europene

AlbasatTV, Nisporeni

Naționala Moldovei a remizat cu Cehia

AlbasatTV, Nisporeni

Liderul PDM, despre plecările din formațiune

Albasat

Leave a Comment