ALBASAT
Societate

Campanie de promovare a integrității în educație

Ofițerii anticorupție, alături de tinerii voluntari anticorupție, se vor deplasa pe parcursul anului în diferite localități să desfășoare instruiri separate cu angajații sistemului educațional, cu părinți și elevi, dar și activități pentru publicul larg. Activitățile vor avea loc în cadrul unei campanii de promovare a integrității în educație, care este lansată de Ministerul Educației și Cercetării și Centrul Național Anticorupție, transmite IPN.

Directorul CNA, Iulian Rusu, a declarat că scopul activității este creșterea în continuare a  nivelului de informare a cadrelor didactice, elevilor și părinților privind politicile anticorupție, dar și reducerea fenomenului corupției în sistemul educațional.

„Integritatea se cultivă de la vârstă fragedă, iar instituțiile de învățământ sunt locul cel mai potrivit pentru a crește o generație care nu admite acte de corupție. În cadrul acestei campanii ne dorim să explicăm actorilor din sector care sunt prevederile legale ce țin de respectarea cerințelor de integritate, ce răspundere survine dacă acestea nu sunt respectate, dar li să atragem atenția elevilor cât de important este să fii integru”, a notat Iulian Rusu.

Ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală, a declarat că autoritățile înțeleg și împărtășesc așteptările întemeiate din partea societății ale unor schimbări imediate pentru eliminarea plăților informale și a fenomenului de corupție din mediul educațional. Potrivit lui, acest fenomen negativ discreditează profesia pedagogică și nu poate fi tolerat sub nicio formă.

Un studiu prezentat de Institutul de Politici Publice în anul 2020 a arătat că mărimea plăților informale efectuate anual de către părinți în învățământul general depășește 782 de milioane de lei anual. Estimările arătau că părinții plătesc cei mai mulți bani pentru lecțiile individuale, în școală sau în afara ei, 332,6 milioane de lei, și pentru cărți și caiete suplimentare, circa 232,8 milioane de lei. Celelalte cheltuieli sunt pentru cadourile oferite cadrelor didactice, pentru manifestațiile școlare, pentru cercurile și secțiile sportive. Cele mai mici cheltuieli sunt pentru examene și note mai bune.

Începând cu a doua jumătate a anului 2022, Codul Contravențional reglementează atât luarea, cât și oferirea de recompensă nelegitimă, stabilind o sancțiune contravențională care poate fi aplicată și în privința părinților implicați în colectarea de mijloace bănești. Persoanele care cunosc posibile cazuri de corupție în educație le pot semnala la linia națională anticorupție 0800 55555.

Related posts

Tarife mai mari la apă și canalizare pentru locuitorii din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Alexandr Stoianoglo va compărea în fața judecății pe alte trei capete de acuzare

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 12.10.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment