ALBASAT
Societate

Când urmează să aibă loc alegerile în Adunarea Populară din Găgăuzia

Deocamdată nu se cunoaște pe ce dată vor avea loc alegerile în Adunarea Populară din Găgăuzia. O nouă dată urma să fie stabilită, după ce data de 16 mai a fost anulată în contextul instituirii stării de urgență în țară.

Contactat de IPN, președintele Adunării Populare, Vladimir Cîssa, a precizat că, odată cu instituirea stării de urgență, a fost emisă o hotărâre prin care, campania electorală a fost întreruptă. Ulterior, a fost anulată data alegerilor. Însă, un concurent electoral s-a adresat în instanță, unde a atacat hotărârea cu privire la anularea datei alegerilor. O nouă dată a scrutinului urmează să fie stabilită după ce va exista o decizie definitivă a instanței.

Astăzi, deputații de la Comrat urmează să se întrunească pentru a examina chestiunea cu privire la bugetul Găgăuziei pentru anul 2021. O altă ședință este programată pentru data de 14 mai și, dacă va fi o hotărâre a instanței, spune Vladimir Cîssa, atunci se va propune introducerea în ordinea de zi a chestiunii cu privire la data alegerilor.

După ce Adunarea Populară va stabili data scrutinului, Comisia electorală de la Comrat urmează să anunțe începerea campaniei electorale.

Pe 20 ianuarie 2021, s-au împlinit patru ani de la convocarea primei ședințe a Adunării Populare, după alegerile din noiembrie 2016. Anterior, Adunarea Populară a stabilit data alegerilor pentru 16 mai, care ulterior a fost anulată.

Related posts

Turcia a donat Republicii Moldova 70 de mii de doze de vaccin Sinovac

Albasat

Banca Mondială estimează că prețurile la energie vor scădea cu 11% anul viitor. Ce mai arată raportul ?

AlbasatTV, Nisporeni

2600 родителей подали петицию, призвав вновь открыть детсады

Albasat