ALBASAT
Societate

Captură record de „ecstasy”, în valoare de patru milioane de euro

Doi bărbați au fost reținuți fiind suspectați că intenționau să vândă zece mii de pastile de ecstasy. Drogurile, aduse din Olanda, urmau să fie vândute în zonele naționale de agrement. Pe piața tenebră, cele zece mii de pastile de ecstasy ar costa patru milioane de lei, transmite IPN.

Cei doi bărbați reținuți, de 26 și 45 de ani, sunt originari din Anenii Noi și Chișinău. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale menționează că operațiunea de reținere a fost cu un grad de risc sporit, deoarece unul din figuranți era înarmat. Este vorba despre un pistol de model „TT”, pe care-l deținea legal. La fața locului a fost nevoie de intervenția Brigăzii cu destinație specială „Fulger”.

Pentru asemenea infracțiuni, în cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, reținuții riscă pedeapsă cu închisoare pentru un termen de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Procurorii au înaintat demers pentru plasarea celor doi bărbați în arest, pentru un termen de 30 de zile.

Related posts

Avocații lui Ilan Șor solicită strămutarea dosarului la o altă instanță de apel

Albasat

Noi medicamente autorizate pentru bolnavii de cancer și diabet zaharat

Albasat

Кристина Лесник потребовала обеспечить свободу передвижения на обоих берегах Днестра

Albasat

Leave a Comment