ALBASAT
Societate

CEC propune ca numărul de buletine pentru secțiile de votare din străinătate să fie dublat

Comisia Electorală Centrală propune ca pentru fiecare secție de votare deschisă peste hotare să fie repartizate zece mii de buletine, în comparație cu plafonul de cinci mii în prezent. Aceasta este una dintre recomandările cu care vine CEC în Raportul cu privire la rezultatele alegerilor pentru funcția de președinte, aprobat luni, 23 noiembrie, transmite IPN.

Propunerea de a modifica Codul Electoral vine în contextul solicitărilor masive de buletine de vot de către cetățenii care s-au prezentat la secțiile de votare din străinătate și pentru care numărul maxim de cinci mii de buletine pentru o secție nu a fost suficient.

CEC precizează că un alt aspect ce necesită reglementare expresă se referă la depunerea cererilor pentru votarea la locul aflării. Or, legislația nu prevede expres dacă este necesară repetarea cererilor pentru turul doi de scrutin în cazul persoanelor în etate şi cu deficiențe locomotorii sau alte motive întemeiate, ce rămân a fi valabile şi pentru turul doi de scrutin.

În partea ce ține de participarea la votare a studenților, potrivit CEC, în scopul uniformizării cadrului legal pentru alegerile și referendumurile organizate în circumscripția națională, se propune ca studenții şi elevii cu drept de vot, înmatriculați în instituții de învățământ într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, pot vota la orice secție de votare deschisă în această localitate, fiind obligați să respecte anumite condiții. Și anume, să prezinte buletinul de identitate cu fișa de însoțire; să prezinte carnetul de student sau elev al instituției de învățământ din localitatea respectivă și să completeze şi să semneze o declarație pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă sub sancțiunea aplicării prevederilor Codului Penal în caz de încălcare a acestei obligații.

Până la restabilirea controlului constituțional asupra localităților din stânga Nistrului, alegătorii incluși în Registrul de stat al alegătorilor şi arondați la localitățile din regiunea transnistreană își vor exercita dreptul de vot în oricare din secțiile de votare distincte.

Raportul urmează să fie prezentat Curţii Constituţionale, împreună cu procesul-verbal de totalizare a rezultatelor turului doi al alegerilor prezidențiale.

Potrivit legislației electorale, Curtea Constituțională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor în termen de zece zile de la primirea actelor de la CEC, dar nu mai devreme de soluționarea definitivă de către instanțele de judecată a contestațiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislație.

Related posts

Împrumut de 60 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului energetic și feroviar

AlbasatTV, Nisporeni

Cererea privind inițierea procedurii disciplinare în privința lui Vladimir Țurcan, retrasă

Albasat

Новая вспышка COVID-19 в Кишиневе

Albasat

Leave a Comment