Republica Moldova și Republica Turcia au convenit recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare împotriva COVID-19, urmare a înțelegerilor principiale ale șefilor celor două diplomații în cadrul recentelor contacte la nivel înalt, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Cetățenii vaccinați ai Republicii Moldova și persoanele cu reședința legală în țară, la intrare în Turcia, vor fi scutite de prezentarea testului PCR și nu vor fi plasate în izolare la prezentarea unui certificat național de vaccinare împotriva COVID-19, emis de autoritățile competente naționale. Această procedură se aplică tuturor vaccinurilor aprobate la nivel național în ambele țări.
Turcia este cea de-a patra țară, după Ungaria, Ucraina și Georgia, cu care Republica Moldova a convenit în plan bilateral, prin schimb de note, recunoașterea reciprocă a certificatelor naționale de vaccinare.
Bulgaria, Regatul Spaniei și Muntenegru au anunțat despre recunoașterea unilaterală a certificatelor de vaccinare eliberate de către autoritățile Republicii Moldova, care sunt conforme cu standardele Organizației Mondiale a Sănătății.
Informația actualizată privind condițiile de călătorie este reflectată în alertele săptămânale publicate pe pagina web a ministerului de externe la compartimentul „Călătorește în siguranță: MAEIE explică restricțiile de călătorie peste hotare”.
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv
- Vasile Vacari: „Copiii romi din Nisporeni merită atenție și încredere”
- Abonamente gratuite în transport public – informație falsă, avertizează RTEC

