Agenția de Mediu îndeamnă cetățenii să renunțe la arderea anvelopelor în noaptea de Paști pentru a proteja sănătatea oamenilor și mediului înconjurător. Arderea anvelopelor este interzisă prin lege și se pedepsește cu amendă de până la 1800 de lei pentru persoanele fizice și până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, transmite IPN.
Potrivit Agenției de Mediu, în procesul arderii anvelopelor în atmosferă sunt emanate zeci de substanțe chimice periculoase, cancerigene, iar în funcție de caracteristica și direcția vântului aceste substanțe pot fi dispersate la distanțe mai mari de 160 km.
Conform Codului Contravențional, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanți ce au cauzat prejudicii, dacă această acțiune nu constituie infracțiune, se sancționează cu amendă de la 24 la 36 de unități convenționale, adică de la 1200 la 1800 lei, aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 210 la 300 de unități convenționale, de la 10,5 mii la 15 mii de lei, aplicată persoanei juridice.
- Moldova, invitată de UE să-și prezinte poziția de negociere pentru Clusterul 6 „Relații externe”
- Igor Grosu: Reforma APL continuă, șapte clustere au aprobat deja amalgamarea
- Apă mai scumpă pentru consumatorii casnici din Ungheni, Cantemir și Drochia
- MAE avertizează cetățenii moldoveni cu privire la controale extinse la frontiera Rusiei și Belarusului
- Flori, reculegere și emoție la Nisporeni. Vezi cum au fost comemorate victimele deportărilor staliniste

