Agricultorii și companiile din Republica Moldova au prioritate la transportul cerealelor pe calea ferată, iar mărfurile ucrainene aflate în tranzit sunt transportate cu propriile vagoane și nu reduc deloc capacitatea disponibilă pentru producătorii moldoveni. Calea Ferată din Moldova precizează că rețeaua feroviară este utilizată în prezent în proporție de aproximativ 20%, ceea ce înseamnă că există capacitate disponibilă atât pentru transporturile interne și de export ale agricultorilor moldoveni, cât și pentru mărfurile care tranzitează țara, transmite IPN.
Subiectul a fost discutat în cadrul unei ședințe extinse la Guvern, cu participarea premierului Vasile Tofan, agricultorilor și instituțiilor responsabile. Potrivit CFM, toate vagoanele companiei destinate transportului de cereale sunt rezervate producătorilor și companiilor din Republica Moldova. Pentru cerealele ucrainene aflate în tranzit sunt utilizate vagoane ale operatorilor din Ucraina.
În cazul solicitărilor pentru aceeași rută și prin același punct de frontieră, CFM acordă prioritate companiilor din Republica Moldova, precizează întreprinderea. Totodată, Calea ferată din Moldova susține că agricultorii moldoveni achită un tarif mai mic decât operatorii ucraineni pentru transportul cerealelor. Pentru exportul din Republica Moldova, tariful complet este de 15,30 franci elvețieni pe tonă, în timp ce pentru tranzitul mărfurilor ucrainene, costul complet ajunge la 20,64 franci elvețieni pe tonă.
Întreprinderea precizează că tariful de 11,72 franci elvețieni pe tonă, vehiculat în spațiul public, nu reprezintă costul total al transportului cerealelor ucrainene. La această sumă se adaugă costurile pentru utilizarea și returnarea vagoanelor ucrainene, astfel încât tariful complet al tranzitului ajunge la 20,64 franci elvețieni pe tonă.
Autoritățile mai subliniază că tranzitul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova nu reprezintă un import al acestor produse pe piața moldovenească. Este vorba despre mărfuri care traversează teritoriul țării pentru a ajunge pe piețele externe.
„Exportatorii noștri plătesc un tarif mai mic decât exportatorii ucraineni și, pentru Calea noastră Ferată, m-aș bucura să aibă cât mai mult tranzit ucrainean, pentru că ei au nevoie de volume. Și-au planificat să transporte în august o mie de vagoane, acum suntem la mai puțin de 400. Agricultorii noștri au prioritate, tariful pentru ei este mai mic decât pentru cei ucraineni și limită pe capacitatea Căii Ferate nu există”, a declarat premierul Vasile Tofan.
Ședința a avut loc în contextul discuțiilor privind transportul cerealelor ucrainene prin Republica Moldova și al solicitărilor agricultorilor moldoveni care au avertizat cu declanșarea protestelor dacă cerințele privind protejarea producției autohtone nu vor fi îndeplinite.

