Portal de știri
Societate

Chișinăul și Tiraspolul nu au reușit să ajungă la un numitor comun pe subiectul energetic

Discuțiile de la Tiraspol în formatul 1+1 au durat circa trei ore. Deși au fost concrete și într-o atmosferă calmă, părțile nu au reușit să ajungă la un numitor comun pe subiectul energetic. Chișinăul a propus o mai bună coordonare a acțiunilor pentru a raționaliza consumul de gaz și energie electric. Declarațiile în acest sens au fost făcute de către vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, într-un briefing de presă, transmite IPN.

„Ne-am înțeles că grupuri de experți în domeniul energetic de pe cele două maluri ale Nistrului vor analiza în zilele care urmează anumite detalii tehnice, dar și de ordin juridic care ar permite soluționarea, fie și parțială, a acestei probleme. A fost tangențial atins și subiectul evaluării în comun a riscurilor care pot apărea în cazul sistării din varii motive a importului de gaze naturale din Federația Rusă. În acest moment, din păcate, trebuie să luăm în considerare toate scenariile posibile, inclusiv cele mai proaste”, a notat Oleg Serebrian, negociator din partea Chișinăului în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană.

Vicepremierul a menționat că a convenit cu negociatorul Tiraspolului o nouă rundă de discuții în viitorul apropiat, la care situația energetică va fi discutată mai detaliat. „În general, întâlnirea de azi, deși fără rezultate palpabile pe subiectul energetic, lasă încă loc de speranțe că anumite lucruri pot fi făcute pentru a ușura povara crizei energetice pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului”, susține vicepremierul.

Oleg Serebrian a spus că Tiraspolul a insistat pe extinderea agendei cu alte subiecte, precum importul produselor alimentare și farmaceutice, problema bancară, problema autorizației ecologice pentru uzina metalurgică de la Râbnița. Și Chișinău a solicitat să fie incluse subiecte adiționale, inclusiv cel legat de dificultățile de ordin administrativ pe care le întâmpină Liceul Teoretic „Evrica” din Râbnița. Instituția, pe parcursul ultimelor două luni, se află în imposibilitatea achitării facturilor pentru utilități.

„Pe importul de produse de primă necesitate am demonstrat delegației de la Tiraspol că nu există niciun temei pentru a învinui Chișinăul de rea intenție, de presiuni economice sau de acțiuni ce ar putea duce la creșterea tensiunilor. Volumul importurilor, comparat cu anul trecut, nu a suferit schimbări”, a mai spus vicepremierul.

În ceea ce ține autorizația pentru uzina metalurgice de la Râbnița, autoritățile de la Chișinău au precizat că sunt în proces de analiză a datelor. Pe subiectul bancar, vicepremierul a amintit că agenții economici din stânga Nistrului au posibilitatea de a utiliza pe durata stării de urgență un mecanism bancar special ce permite convertirea leilor moldovenești achitați pentru plata energiei electrice cu scopul de a achiziționa produse de primă necesitate. Însă, acest mecanism nu a fost aplicat, iar Tiraspolul invocă aspecte tehnice care l-ar face inaplicabil. Potrivit lui, subiectul bancar rămâne a fi unul dintre cele mai complexe în formatul 1+1.

Related posts

Situația privind gripa sezonieră și infecțiile căilor respiratorii în Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Alte 195 cazuri de infectare cu COVID-19 în Moldova

Albasat

OMS și UE au donat Moldovei opt tone de ajutor umanitar ca răspuns la criza refugiaților

Albasat

Leave a Comment