Aproximativ 900 de milioane de lei au fost alocați în anul 2020 din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală pentru combaterea COVID-19. Cea mai mare parte –peste 862 de milioane – a fost direcționată din fondul de bază pentru servicii medicale de diagnostic şi tratament al persoanelor cu COVID-19. Sunt date prezentate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, transmite IPN.
Aproape 11 milioane de lei sunt bani destinați testării la COVID-19, iar peste 327 de milioane – suplimentul de 100% la salariul de funcţie acordat cadrelor medicale antrenate în lupta contra noului coronavirus. Peste 37 de milioane lei au fost alocați pentru achiziționare de teste, măști de protecție şi mănuși.
Potrivit CNAM, toţi cetăţenii, inclusiv cei neasiguraţi, care întrunesc criteriile definiţiei de caz pentru COVID-19, beneficiază de asistenţă medicală gratuită, acoperită din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Este vorba despre asistența medicală urgentă prespitalicească, primară, de ambulatoriu, spitalicească, precum și medicamente compensate pentru tratamentul la domiciliu a formelor uşoare şi moderate de COVID-19.
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie
- PAS își exprimă susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al prezidențialelor din România
- Cursul valutar oficial la 26.11.2024