Serviciul Vamal își va intensifica cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene. Moldova aderă la trei convenții internaționale care prevăd simplificarea formalităților la comerțul cu mărfuri, precum și armonizarea procedurilor vamale. Proiecte legislative în acest sens au fost adoptate de Parlament, transmite IN.
Astfel, Legislativul a adoptat un proiect de lege care prevede aderarea Republicii Moldova la Convenția privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri. Documentul stabilește măsuri care vizează simplificarea formalităților în cadrul comerțului cu mărfuri între cele 37 de stat contractante ale Convenției. În mod special, este introdus un document administrativ unic – Single Administrative Document SAD – care este utilizat în orice regim de export și import și pentru un regim de tranzit, indiferent de natura și originea mărfurilor.
La fel, Moldova aderă la Convenția privind regimul de tranzit comun. Inițiativa va permite simplificarea și armonizarea procedurilor vamale de tranzit între părțile contractante prin folosirea sistemului electronic Noul Sistem Computerizat de Tranzit NCTS. Printre avantajele de care va beneficia Serviciul Vamal figurează schimbul de date în timp real între autoritățile vamale din cele 37 de state contractante ale Convenției. În același timp, mediul de afaceri va efectua mai repede formalitățile vamale și va suferi mai puține costuri pentru formalitățile de tranzit.
Deputații au mai votat pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția internațională pentru simplificarea și armonizarea regimurilor vamale și la Protocolul de modificare a Convenției internaționale pentru simplificarea și armonizarea regimurilor vamale.
Documentul are ca scop simplificarea și armonizarea regimurilor și practicilor vamale, pentru facilitarea comerțului internațional, eficientizării controlului vamal și a procedurilor de vămuire. Cele 137 de părți contractante își asumă angajamentul de a aplica regimuri și practici vamale standardizate, transparente și clare, pentru a permite accelerarea procesului de vămuire a mărfurilor.
Cele trei inițiative au fost aprobate în două lecturi.
- Percheziții în toată țara într-un dosar privind activitatea mercenarilor
- Premierul desemnat, la consultări cu fracțiunile parlamentare
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv

