Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Veronica Roșca, va conduce Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități. Desemnarea a fost făcută de Parlament, după ce pe 19 ianuarie, deputata Olesea Stamate și-a anunțat demisia din funcția de președintă a Comisiei juridice, transmite IPN.
La fel în prima ședință a sesiunii de primăvară, deputații l-au desemnat pe deputatul PAS, Adrian Belîi, în calitate de președinte al Comisiei protecție socială, sănătate și familie. Anterior această comisie era condusă de Dan Perciun, actualul ministru al educației.
Au fost operate modificări și în componența Comisiei politică externă și integrare europeană. În calitate de președintă a acestei Comisii a fost desemnată deputata Ina Coșeru. Numirea vine după ce deputata Doina Gherman a fost aleasă în funcția de vicepreședintă a Parlamentului, în locul lui Mihai Popșoi. Ultimul a fost învestit recent în funcția de ministru al afacerilor externe.
Parlamentul a mai aprobat modificări în componența nominală a Biroului permanent al Parlamentului. Potrivit hotărârii, au fost excluși din Biroul permanent deputații Olesea Stamate și Mihai Popșoi, fiind incluși în componența acestuia parlamentarii Ion Groza, Adrian Belîi și Larisa Voloh.
În Parlamentul de legislatura a XI-a sunt 11 comisii parlamentare permanente. Fracțiunile își numesc membrii în comisiile permanente, ținându-se seama de reprezentarea lor proporțională în legislativ.
- Deficit de energie electrică în Republica Moldova: populația este îndemnată să reducă consumul între orele 21:00 și 23:00
- Peste 84% dintre locurile în licee au fost ocupate în prima etapă de admitere
- Peste 600 de cazuri de boli diareice acute, înregistrate într-o săptămână. Majoritatea sunt în rândul copiilor
- Premierul Tofan critică aprobarea vizitei delegației din Afganistan: Un caz sensibil tratat ca un dosar de rutină
- Cod portocaliu de caniculă în cea mai mare parte a țării. Temperaturile ajung la +38 de grade

