Banca Națională a Moldovei a decis să plafoneze comisioanele interbancare percepute la operațiunile cu cardul de plată. Potrivit instituției, această măsură va duce nemijlocit la scăderea costurilor suportate atât de agenții economici, cât și de consumatorii finali, transmite IPN.
Astfel, comisioanele interbancare aplicate vor fi micșorate în trei etape – timp de doi ani, de la valoarea de 1,6% și 2,5%, cât este acum, până la 0,5% – 0,6%.
Potrivit BNM, înainte de aprobare, decizia a fost consultată cu subiecții pieței de plăți și reprezentanții sectorului bancar. Astfel, a fost identificată soluția care să asigure continuitatea serviciilor, dar și scăderea treptată a tarifelor.
„Documentul reprezintă un pas important în procesul de armonizare a legislației Republicii Moldova cu cerințele UE – un angajament asumat de țara noastră pentru aderarea la Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naționale.
- Spania mobilizează armata în enclava Ceuta după ce mii de migranți au intrat ilegal
- Proiectul noii organizări administrativ-teritoriale va ajunge în Parlament în această toamnă, Alexei Buzu
- Eficiența energetică, prin ochii nisporenenilor: Cum putem economisi energia și reduce cheltuielile?
- Nisporeni: Apel la economisirea apei în perioada stării de alertă hidrologică
- Curtea de Conturi constată probleme în gestionarea patrimoniului și banilor publici la Bălți

