ALBASAT
Actualitate Societate

Companiile aeriene vor transmite Poliției de Frontieră până la zbor datele pasagerilor

Companiile aeriene vor transmite, în prealabil, datele despre călători către Unitatea de Informații privind Pasagerii care va fi instituită în cadrul Poliției de Frontieră. Un proiect în acest sens a fost aprobat miercuri de Guvern. Astfel, autoritățile își doresc să consolideze securitatea națională și să contracareze activitățile teroriste, transmite IPN.

Potrivit proiectului, datele vor fi transferate imediat ce apar informațiile relevante, dar nu mai devreme de 48 de ore și nu mai târziu de 24 de ore înainte de zborul programat. În cazul în care datele privind înregistrarea pasagerilor nu sunt disponibile, transportatorul aerian va trimite actualizări la fiecare 2 ore.

În același timp, companiile aeriene vor livra informațiile necesare imediat după îmbarcarea pasagerilor în aeronava care se pregătește pentru decolare. Datele vor fi transmise exclusiv prin metoda „push” – livrarea automată de informații personalizate – și vor fi stocate timp de 5 ani. Informația colectată va fi utilizată strict în scopurile stabilite, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului și legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

Pe 30 iunie 2023, pe Aeroportul Internațional Chișinău, un polițist de frontieră și un angajat al securității aeroportuare au murit împușcați de către un cetățean al Tadjikistanului căruia i s-a refuzat intrarea în Republica Moldova. El a zburat la Chișinău prin Turcia. În timpul însoțirii sale pentru a fi returnat, agresorul l-a imobilizat cu o lovitură pe polițistul de frontieră, i-a sustras arma și a deschis focul. Individul a fost rănit în timpul asaltului, iar peste câteva zile a murit la spital. Cadavrul a fost repatriat în Tadjikistan de către rude. A doua zi după incident s-a constatat că atacatorul se afla în căutare în Tadjikistan. Acesta era suspectat că ar face parte dintr-o grupare criminală care, cu circa o săptămână înainte de incident, l-a răpit pe prim-vicepreședintele unei bănci locale. În Tadjikistan pe faptul răpirii fusese deschis un dosar penal și a fost creat un grup de investigație pentru tragerea la răspundere a făptuitorilor.

Related posts

O delegație a Consiliului Județean Vaslui, în vizită la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Control de serviciu în privința unui procuror vizat într-un material jurnalistic

Albasat

Noi decizii CNESP: Din 15 octombrie, cetățenii vor putea descărca online Certificatul COVID-19

Albasat

Leave a Comment