Informația despre suspendarea circulației trenurilor locale și suburbane, din 12 februarie, nu este confirmată de directorul general interimar al întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei” (CFM), Adrian Onceanu. Directorul a comunicat pentru IPN că, pe 3 februarie curent, când la Parlament a avut loc şedinţa Comisiei economie, buget şi finanţe, a fost prezentat un plan de măsuri pentru ameliorarea situaţiei la CFM. Suspendarea circulației trenurilor locale și suburbane, din 12 februarie, a fost una din propuneri, dar care nu a fost acceptată de către Comisie.
Adrian Onceanu a precizat că pe parcursul anului au fost transportaţi pe cursele locale aproximativ 20000 de pasageri. Pe cele internaţionale – 5498 de pasageri. Potrivit lui, pierderile, în acest gen de activitate, constituie aproximativ 114 milioane de lei.
Pe 4 februarie, deputaţii au decis crearea unei comisii speciale, pe platforma parlamentară, care va analiza situația economico-financiară la întreprinderea de stat „Calea Ferată a Moldovei” și rezultatul activității ramurii de transport feroviar pentru perioada 2010-2020. Potrivit autorilor proiectului, deputați ai Partidului Socialiștilor, la finele anului 2020, datoria creditoare a întreprinderii constituia 459,4 milioane de lei. Restanțele salariale (parțial, pentru luna octombrie și luna noiembrie a anului 2020) constituiau 35,5 milioane de lei, datoriile pentru contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale și medicale – 26,9 milioane de lei, iar la buget – 5,5 milioane de lei. Comisia este constituită din zece membri şi va prezenta Parlamentului raportul cu privire la rezultatele și concluziile anchetei în termen de până la 60 de zile.
- Poliția din Nisporeni avertizează: Pericol major pe gheața râurilor și lacurilor
- Ger puternic și polei: avertismentul poliției pentru locuitorii raionului Nisporeni
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024

