ALBASAT
Actualitate Societate

Conducerea Inspectoratului General pentru Migrațiune a fost demisă

Șeful Inspectoratului General pentru Migrațiune, Mihail Vodă, adjuncții lui, dar și șeful Direcției supraveghere regim de ședere și șeful Direcției azil și apatridie au fost demiși. Deciziile au fost emise de către ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, ca urmare a anchetei dispuse în contextul neregulilor în dosarul de solicitare de azil de către cetățeanul turc asasinat în iulie la Chișinău. Persoana care s-a ocupat nemijlocit de dosar și alți doi angajați dintre cei cercetați au depus între timp raport de ieșire din sistem, transmite IPN.

Ancheta de serviciu a fost desfășurată de către Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI. SPIA a constatat insuficiențe în procedurile interne cu privire la lucrul în domeniul migrației, azilului și apatridiei, și anume impunerea obligatorie a depunerii în dosarul cauzei a documentelor doveditoare pentru întârzierile în procesele de lucru la caz – motive din cauză de boală, a lipsei de apărare sau de traducere autorizată. De asemenea, s-a constatat neglijență în serviciu prin depășirea termenul de 21 de zile pentru intervievarea solicitantului azil, în cazul de față interviul fiind realizat la o distanță de două luni și 8 zile.

Deficiențe s-au constatat și în ceea ce ține de schimbul de informații de serviciu între direcțiile din cadrul IGM. De exemplu, una dintre direcții nu a informat despre faptul că a emis deja un aviz de respingere pe dreptul de ședere solicitat de cetățeanul turc. Ulterior acestei respingeri a dreptului de ședere, cetățeanul turc a solicitat azil, această lipsă de informare a adus dosarul de cerere de azil la punctul de pornire, fără să se cunoască faptul că turcul era urmărit internațional, aceasta deși acea direcție avea această informare în dosarul de respingere a dreptului de ședere.

În cadrul anchetei interne au fost vizate de cercetare 6 persoane angajate în cadrul IGM, iar pentru buna desfășurare a cercetărilor angajații vizați au fost detașați în alte diviziuni ale MAI.

Rezultatele anchetei interne din cadrul MAI urmează să fie înaintate Procuraturii pentru completarea dosarului de cercetare penală în cauza respectivă.

Pe data de 10 iulie, un cetățean turc a fost asasinat la terasa unui local din sectorul Râșcani al capitalei. După crimă, s-a stabilit că victima este o autoritate criminală, aflată în urmărire internațională de către autoritățile din Maria Britanie. Au urmat audieri parlamentare la care s-a anunțat că mai multe instituții de stat vor desfășura anchete interne.

Cetățeanul turc s-a putut afla pe teritoriul Republicii Moldova, chiar dacă Serviciul de Informații și Securitate a informat Inspectoratul General pentru Migrație că persoana este căutată la nivel internațional, fiind condamnată pentru comiterea mai multor infracțiuni. Dreptul cetățeanului turc la azil a fost respins în anul 2022, însă decizia a fost atacată în instanța de judecată, iar persoana vizată a continuat să se afle pe teritoriul Republicii Moldova. Legea prevede că anumite dosare ale unor cetățeni străini, care prezintă riscuri, sunt examinate printr-o procedură rapidă. Însă, Inspectoratul General pentru Migrație nu a folosit această prevedere.

Related posts

Gheorghe Cavcaliuc, citat la PCCOCS în dosarele Petic și Verbițchi

Albasat

Igor Dodon, despre tentativa de trafic ilicit cu anabolizante

Albasat

Влад Гоян и Симеон Булгару будут тренировать „Зимбру”

Albasat

Leave a Comment