Conducerea Republicii Moldova a avut miercuri o ședință cu ambasadorii europeni acreditați la Chișinău și reprezentanții partenerilor de dezvoltare. La discuții au participat președinta Maia Sandu, șeful legislativului, Igor Grosu, și premierul Dorin Recean, transmite IPN.
Subiectele abordate au vizat etapele pe care le-a parcurs Republica Moldova pentru a se apropia de aderarea la UE.
„Suntem pe calea corectă și depinde de noi toți să continuăm pe acest drum comun, care oferă tuturor moldovenilor trei lucruri esențiale: pace și siguranță, stabilitate și unitate națională, dezvoltare economică și bunăstare”, a precizat premierul Dorin Recean, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.
Șeful executivului a subliniat că se lucrează ca Moldova să devină stat membru al UE nu peste 10 sau 20 de ani, ci în următorii patru ani.
Alte detalii despre discuțiile purtate nu sunt precizate. Din imaginile publicate se observă că la întrevedere a participat ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, ambasadorul României în Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, ambasadoarea Regatului Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried, ambasadoarea Germaniei, Margret Maria Uebber, și alți reprezentanți ai corpului diplomatic.

