Copilul de 7 ani care a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuit din Cupcini, raionul Edineț, este extubat și se află în conștiință. Despre aceasta a scris ministra sănătății, Ala Nemerenco, pe pagina sa de Facebook, citată de IPN.
Potrivit ministrei, medicii au apreciat o tactică corectă chiar de la început și au scos copilul din starea critică cu risc pentru viață. Urmează perioade lungi de tratament și recuperare. Toate serviciile medicale au fost și sunt acordate gratuit copilului.
Cazul a avut loc în seara zilei de 28 iunie. Geamul apartamentului era deschis, băiatul a urcat pe pervaz și, sprijinindu-se de plasă, a căzut în gol. Copilul a fost dus la spitalul din Edineț. După ce a putut fi stabilizat, a fost transferat la Institutul Mamei și Copilului.
- Buteliile de gaz din apartamentele transnistrenilor, instrument de infracțiune
- Strategia națională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, votată de Parlament
- Alocațiile veteranilor de război cresc de la 1 ianuarie 2025
- Cinci instituții din Rețeaua Școlilor Model, dotate cu table inteligente
- Schimbări în cabinetul Maiei Sandu. Președinta a semnat decretul