La aproape o lună de la incidentul produs la Ungheni, copilul de doi ani, care a căzut în gol în tunelul liftului de la etajul șase, a fost externat. Institutul Mamei și Copilului precizează că băiatul este în stare satisfăcătoare și a putut merge acasă, transmite IPN.
Copilul a fost internat pe 11 septembrie în stare extrem de gravă, cu multiple fracturi și leziuni ale organelor interne. Situația sa era critică și prezenta un pericol major pentru viață. În zilele care au urmat, copilul s-a aflat în comă medicamentoasă, fiind la respirație dirijată, în Secția de reanimare chirurgicală.
„Datorită tratamentului avansat și eforturilor neobosite ale echipei medicale, starea micuțului pacient a început să se îmbunătățească. La 25 septembrie, semnele de recuperare au permis să fie transferat în Secția de neurochirurgie pentru a începe un proces intensiv de reabilitare. Pe 4 octombrie, copilul a fost externat în stare satisfăcătoare la domiciliu”, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Mamei și Copilului.
Cazul s-a produs într-un bloc locativ din Ungheni. Mama a pus căruciorul între uși pentru a reține liftul și s-a întors pentru a lua o pungă, moment în care a auzit un zgomot. Băiatul a căzut în tunelul ascensorului în timp ce cabina a urcat la unul dintre etajele superioare.
- LIVE | Gala laureaților Festivalului „Maria Drăgan”, alături de Orchestra „Mugurel”, condusă de Ion Dascăl
- LIVE | Festivalul-concurs național „Maria Drăgan”, ediția a VIII-a, la Nisporeni
- Pasiune și vocație la catedră: Dascălii din raionul Nisporeni, omagiați de Ziua Lucrătorului din Învățământ
- Ziua Națională a Vinului, marcată la Chișinău cu un record Guinness
- Proteste în peste 50 de orașe din Spania după respingerea măsurilor pentru protecția chiriașilor

