Creștinii ortodocși marchează astăzi, 25 decembrie, Crăciunul pe stil nou. Solicitat de IPN, părintele Constantin Olariu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Basarabiei, a menționat că Nașterea Domnului reprezintă momentul în care Dumnezeu și-a manifestat dragostea deplină pentru omenire, trimițând pe fiul său să se nască printre oameni pentru mântuirea noastră.
„Creștinii ortodocși se pregătesc intens de acest praznic împărătesc, în primul rând, prin postul care l-a precedat, prin îmbrățișarea tuturor tradițiilor noastre strămoșești, tradiții care sunt frumoase, ne înmoaie sufletul și inima, tradiții care aduc bucurie atât celor maturi, dar în mod special copiilor”, a menționat preotul Constantin Olariu.
Această sărbătoare a Nașterii Domnului ne apropie unii de alții, ne face să fim mai buni și mai darnici.
„Este un moment în care noi împărțim cadouri unii altora, ne felicităm, ne vizităm, împărtășim toate bucuriile unii cu ceilalți. Sigur că toate aceste lucruri însumate ne apropie și de Dumnezeu, pentru că prin dragostea lui Dumnezeu împărtășită nouă, noi simțim căldura și iubirea sa divină”, susține părintele Constantin Olariu.
Biserica roagă credincioșii să acorde mai multă atenție icoanelor, să acorde importanță cuvintelor, nu vorbelor deșarte și să se concentreze pe mai multă rugăciune.
- Documentarea celor 140 de mii de oameni care s-au lăsat corupți electoral abia începe
- Școlile vor înființa unități speciale pentru educația copiilor cu dizabilități severe
- O rachetă rusească a survolat în această dimineață spațiul aerian al Republicii Moldova
- Avion cu 67 de persoane la bord s-a prăbușit în Kazahstan. Zeci de morți
- Creștinii ortodocși marchează astăzi Crăciunul pe stil nou