ALBASAT
Actualitate Societate

Criminalizarea transmiterii HIV împiedică tratamentul și prevenirea maladiei, opinie

Criminalizarea transmiterii HIV nu numai că încalcă drepturile omului, ci și împiedică tratamentul și prevenirea maladiei. De această părere este Alina Cojocari, șefa secției Activități cu persoanele care trăiesc cu HIV de la Asociația Obștească „Inițiativa Pozitivăˮ. Organizația non-guvernamentală a venit cu propunerea de a elimina din Codul Penal al Republicii Moldova un articol care prevede urmărirea penală pentru punerea intenționată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladie sau contaminarea intenționată cu HIV de către o persoană care știa că suferă de această boală. Potrivit asociației, sarcina privind păstrarea sănătății publice poate fi atinsă fără a apela la normele penale punitive. Or, stoparea transmiterii virusului HIV poate fi realizată doar prin testare și educație, transmite IPN.

Inițiativa Pozitivă pledează ca o persoană care intenționat a contaminat cu HIV altă persoană să fie cercetată și condamnată pentru vătămare intenționată a sănătății în baza legislației generale. Or, separat criminalizarea transmiterii HIV reprezintă stigmatizarea legalizată și discriminează persoanele care trăiesc cu HIV, etichetându-le drept potențiali infractori.

Alina Cojocari spune că frica de urmărire penală împiedică mulți oameni cu HIV să se adreseze la medic, să se testeze. Ei se simt vulnerabili. Dar terapia antiretrovirală este foarte importantă. Și pentru persoanele cu HIV, și pentru partenerii lor. Dacă omul începe tratamentul, peste jumătate de an persoana cu HIV nu mai prezintă pericol pentru partenerul său.

Alina Cojocari a comunicat că în Moldova atitudinea față de persoanele cu HIV s-a schimbat în direcție pozitivă. Acum testarea la HIV nu este obligatorie la angajarea în câmpul muncii. Uneori, totuși oamenii cu HIV se confruntă cu situații discriminatorii. Inițiativa Pozitivă ajută oamenii care trăiesc cu HIV și sunt discriminați să-și facă dreptate. Se organizează și campanii de informare. Dacă omul a făcut testul și nu are HIV, trebuie să cunoască ce activități de profilaxie există, dar dacă are HIV, trebuie să înceapă cât mai repede tratamentul.

În iunie 2016, la New York, Republica Moldova s-a alăturat țărilor care au semnat Declarația avizată în cadrul reuniunii la nivel înalt a Adunării Generale a Națiunilor Unite privind eliminarea SIDA și s-a angajat să pună capăt epidemiei de SIDA până în 2030. Programul Național pentru prevenirea și combaterea SIDA, pentru anii 2021-2025, presupune minimizarea consecințelor epidemiei HIV şi infecțiilor cu transmitere sexuală.

Related posts

Schimbare în tratamentul diabeticilor: Prima țară din UE adoptă noua schemă de medicamentație

AlbasatTV, Nisporeni

Transportul public nu va circula sâmbătă și duminică în Chișinău

Albasat

Vicepremierul Popescu, în vizite de lucru la Bruxelles și la Stockhom

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment