ALBASAT
Societate

CSM va deveni funcțional în cel mult 30 de zile, Maia Sandu

Consiliul Superior al Magistraturii va deveni funcțional în cel mult 30 de zile. Parlamentul urmează să numească membrii non-judecători care au trecut evaluarea comisiei de pre-vetting. Membrii numiți vor crea CSM, care va funcționa indiferent de ce vor judecătorii. Declarațiile au fost făcute de președintele Maia Sandu după ședința Consiliul Suprem de Securitate, transmite IPN.

Consiliul Suprem de Securitate s-a convocat în legătură cu situația excepțională din domeniul justiției. Și anume, în legătură cu blocajele create de către judecătorii corupți în calea curățării sistemului, a precizat șefa statului. Potrivit ei, Adunarea Generală a Judecătorilor urma să aleagă membrii CSM, lucru care nu s-a întâmplat. Au avut loc alte încălcări ale legislației, inclusiv întreruperea ședinței. „Mai mult decât atât, persoanele care au fost implicate în organizarea și conducerea acestei ședințe se aflau în conflict de interese. Unii dintre ei nu au fost confirmați în funcție, iar alții nu au fost admiși pentru a candida la CSM de către comisia de evaluare externă”, a menționat Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, tot ce au reușit să arate judecătorii la acea Adunare este că „justiția a putrezit și că nu poate sau nu-și dorește să se trateze”. „Unii judecători au demonstrat că scopul lor nu este să facă justiție, ci să o compromită. O parte dintre judecători nu au vrut și în continuare nu vor să existe un CSM funcțional. Anume această instituție este organul de autoguvernare din sistemul judecătoresc care propune candidaturile pentru judecătorii din toată țara. Dacă nu există CSM, nu pot fi numiți, detașați, promovați judecători și nici nu se pot aplica măsuri disciplinare față de unii dintre ei”, a notat președinta.

Maia Sandu a spus că la Adunarea Generală a Judecătorilor s-a invocat faptul că este necesară examinarea contestațiilor celor care nu au promovat evaluarea. Însă legea spune că aceste contestații trebuie examinate în zece zile. Astfel, termenul a expirat. „Constatăm că justiția a fost sechestrată de interesul personal al unor judecători care au lăsat criminali în libertate, care au permis ca laundromatul, furtul miliardului să rămână nepedepsite sau au invalidat alegeri democratice”, a declarat Maia Sandu.

Președintele dă asigurări că acest lucru nu va împiedica edificarea unei justiții puternice și independente. Pe lângă recomandarea a de accelera crearea Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliul Suprem de Securitate i-a recomandat Parlamentului să pregătească prevederile legale pentru crearea Curții anticorupție, în termene restrânse. Ulterior, noul CSM va anunța concurs pentru selectarea judecătorilor în Curtea anticorupție, care va investiga dosarele de corupție mare și corupția din sistemul judecătoresc. Această instituție trebuie să devină funcțională în cel mult 5 luni, a subliniat Maia Sandu.

Adunarea Generală a Judecătorilor s-a convocat vineri după o pauză de patru ani. La ședință urmau să fie aleși cei patru membri CSM din partea judecătorilor. Însă, magistrații au decis să amâne ședința pentru 28 aprilie. Până atunci ei au anunțat că vor elabora o Declarație comună cu privire la situația din sistem, asigurarea independenței acestuia, dar și care va „impune implicarea reală a judecătorilor în procesul de modificare a legislației”. După eveniment, în adresa judecătorilor au venit numeroase critici, iar președinta Maia Sandu a calificat situația din justiție ca fiind una excepțională.

Related posts

Premierul român dă asigurări privind accesul mai rapid la vaccin al Moldovei

Albasat

Ответ Константина Оборок на приглашение баллотироваться в президенты

Albasat

Две женщины умерли в больнице из-за COVID-19

Albasat

Leave a Comment