Republica Moldova împlinește 29 de ani de independență. Din cauza pandemiei de coranavirus, sărbătoarea a fost marcată mult mai modest decât anul trecut. Autoritățile locale au depus flori la monumentul lui Ştefan cel Mare dar și la monumentul ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă din Transnistria.
Vasile Mărcuță, președintele raionului Nisporeni: ,, Este o sărbătoare naţională şi ca în tot timpul, începând cu anul 1991, noi sărbătorim sărbătoarea naţională ,,Ziua independenţei”. Este datoria fiecărui cetăţean al Republicii Moldova, de a participa la aşa sărbătoare naţională, vreau să felicit toţi cetăţenii Republicii Moldova, inclusiv şi cetăţenii raionului Nisporeni cu aşa sărbătoare naţională, Ziua independenţei, ziua când s-a proclamat independenţa Republicii Moldova faţă de Uniunea Sovietică”
Grigore Robu, primarul orașului Nisporeni: ,, Este un eveniment istoric pentru poporul nostru, dar anul acesta, dat fiind faptul că sunt restricţii, a fost marcată într-un mod mai discret dar, cu toate acestea, noi avem menirea să transmitem generaţiilor care vin, un mesaj foarte simplu că, independenţa şi suveranitatea ţării se cucereşte şi se apără chiar şi cu preţul sângelui ”
Cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova, oamenii din Nisporeni le-au transmis felicitări tuturor concetăţenilor.
,, Sunt bucuros că sărbătorim ,,Ziua independenţei” şi dă Doamne să fie totul bine! „
,, Cel puţin pentru mine, independenţa Republicii Moldova reprezintă libera exprimare şi ca fiecare cetăţean să aibă dreptul de a alege. Felicit toţi cetăţenii Republicii Moldova cu acească zi importantă şi ca să se bucure din plin, că Republica Moldova este o ţară independentă.”
,,Avem o ţară independentă, aceasta înseamnă că e bine! Felicit toţi cetăţenii, toţi compatrioţii mei, cu ziua de astăzi.”
Ziua Independenței este sărbătoarea națională a Republicii Moldova, prin care se marchează adoptarea Declarației de Independență la 27 august 1991. În urma declarării independenței, Republica Moldova a devenit un stat suveran şi independent. Proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991 a constituit urmarea unui proces complex. În iunie 1988, la Chişinău s-a reunit un grup de intelectuali moldoveni care a pus bazele unui grup de iniţiativă pentru susţinerea democratizării.
În 27 august 1991 s-a organizat Marea Adunare Naţională, care a impus Parlamentului votarea nominală a Declaraţiei de Independenţă. Ziua de 27 august a fost aleasă şi pentru a coincide cu 27 august 1989, atunci cînd a avut loc Prima Mare Adunare Naţională care a lansat dezideratul suveranității și independenței.