ALBASAT
Actualitate Societate

Cuplu din Edineț, condamnat la 18 ani de închisoare pentru cumul de infracțiuni

Un cuplu din Edineț a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru trafic de copii și circulație ilegală a drogurilor. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Edineț, transmite IPN. Potrivit Procuraturii Generale, în perioada august-septembrie 2022, cei doi inculpați, o tânără de 26 de ani și concubinul său în vârstă de 33 de ani, au recrutat și au adăpostit o minoră căreia i-au promis să o remunereze cu 100-200 de lei pentru o zi de muncă la o livadă de mere. Peste ceva vreme, sub pretextul unei datorii inventate de 12 mii de lei, au determinat-o pe minoră să presteze servicii sexuale. Aceștia o duceau la diferiți clienți și încasau bani de la ei. În perioada cât s-a aflat adăpostită la făptuitori, minora a încercat să fugă, dar a fost descoperită și dusă înapoi la domiciliul cuplului. Într-un final, fata a reușit totuși să plece și a mers la casa bunicilor ei, unde a locuit până să fie recrutată. Inculpata, cât și bărbatul au fost condamnați la câte 18 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru trafic de copii și circulația ilegală a drogurilor în scop de înstrăinare. Prin aceeași sentință, un al treilea inculpat, în vârstă de 75 de ani, care s-a dovedit a fi unul din clienții căruia tânăra i-a prestat servicii sexuale, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru act sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 și utilizarea muncii unei persoane care este victimă a traficului de ființe umane. Pedeapsa i-a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 4 ani. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Related posts

Ambasadorul UE în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a cântat în română

AlbasatTV, Nisporeni

Distanța fizică ideală pentru prevenirea COVID-19

Albasat

Cursul valutar oficial la 03.10.2020

Albasat

Leave a Comment