Sesizarea prin care Partidul politic Șor a solicitat controlul constituționalității hotărârii Parlamentului privind prelungirea stării de urgență a fost respinsă ca inadmisibilă de către Curtea Constituțională, transmite IPN.
Autoarea sesizării, deputata Marina Tauber, a menționat în sesizarea sa că legislatorul nu a argumentat necesitatea prelungirii stării de urgență și nu a stabilit exact ce măsuri urgente pot fi adoptate de Comisia pentru Situații Excepționale. Potrivit ei, la prelungirea stării de urgență, Parlamentul a acceptat propunerea Guvernului fără a formula vreo obiecție sau fără să analizeze măsurile care se impun, lăsându-i Comisiei o marjă discreționară largă în acest domeniu. În opinia sa, acest fapt i-a permis Comisiei să adopte măsuri care nu au nimic în comun cu depășirea stării de urgență
Curtea Constituțională precizează că la examinarea sesizării s-a constatat o paritate de voturi. Examinarea constituționalității hotărârii Parlamentului privind prelungirea stării de urgență din 1 decembrie 2022 a fost sistată, conform prevederilor din Codul jurisdicției constituționale. Decizia Curții este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial.
- Top umpluturi pentru colțunași pe care le va îndrăgi întreaga familie
- LIVE din sala Consiliului orășenesc Nisporeni – aleșii locali dezbat proiecte de interes public
- Nicu Popescu renunță la mandatul de deputat pentru funcția de emisar în afaceri europene
- Doina Gherman: Agenda europeană va fi prioritatea legislativului în următoarele luni
- Guvernul Munteanu solicită astăzi votul de încredere în Parlament

