Societate

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra amenzilor pentru nerespectarea măsurilor antiepidemice

Limita de jos a amenzii aplicate persoanei fizice pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă acest fapt a pus în pericol sănătatea publică (450 de unități convenționale) a fost declarată neconstituțională. Curtea Constituțională a pronunțat decizia în urma examinării a trei sesizări depuse în acest sens, transmite IPN.

Potrivit Curții, până la modificarea cadrului legal, pentru nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică, persoanei fizice i se aplica o amendă de la limita minimă de o unitate convențională până la limita maximă de 500 de unități convenționale. Agenții constatatori și instanțele de judecată stabileau amenda în funcție de circumstanțele concrete ale cazului.

Într-un briefing de presă, preșdinta Curții Constituționale a remarcat că instanța constituțională a examinat articolului 76 1 alin. (1) din Codul Contravențional sub aspectul respectării exigențelor calității legii și principiului individualizării sancțiunii. Cu privire la primul aspect, Curtea a observat că articolul prevede punerea în pericol a sănătății publice ca o condiție esențială de comitere a contravenției. Lipsa stabilirii unui pericol pentru sănătatea publică are ca rezultat neîntrunirea laturii obiective ca element constitutiv al contravenției. În acest sens, Curtea a notat că agenții constatatori trebuie să demonstreze, iar instanțele trebuie să verifice în fiecare caz în particular prin care acțiuni sau omisiuni persoana a pus în pericol sănătatea publică.

Cu privire la al doilea aspect, Curtea a constatat că, în cazul persoanei fizice, diferența amenzii dintre limita minimă de 450 de unități convenționale și limita maximă de 500 de unități convenționale nu-i acordă instanței de judecată posibilitatea aprecierii proporționalității sancțiunii aplicate, prin raportare la fapta contravențională și circumstanțele cazului.

Pe de altă parte, în cazul persoanei juridice, amenda poate fi încadrată între limita de 1000 și 1500 de unități convenționale. Curtea a observat că marja dintre limite este de 500  de unități convenționale și că instanța de judecată poate individualiza amenda în funcție de fapta contravențională comisă.

Controlul constituționalității articolului 76 1 alin. (1) din Codul Contravențional, care prevede sancționarea persoanelor fizice și juridice pentru nerespectarea măsurilor anti-epidemicea, fost cerut de deputații Octavian Țîcu și Vasile-Andrei Năstase, dar și de o persoană juridică trasă la răspundere contravențională pentru nerespectarea măsurilor impuse de autorități în legătură cu situația epidemiologică din țară. Persoanele sesizante au obiectat mărimea amenzii ca fiind disproporționată, raportată la salariul mediu pe economie, entitatea care aplică amenda, care, în opinia lor, trebuie să fie un judecător, dar și acțiunile pentru care sunt aplicate amenzile.

Potrivit datelor statistice prezentate în plenul Curții, până acum pentru nerespectarea normelor antiepidemice impuse au fost aplicate 2998 de sancțiuni, dintre care 2806 persoanelor fizice. Din total, 360 au fost contestate, 43 fiind anulate.

Related posts

Elevii și pedagogii așteaptă cu nerăbdare revenirea la școală

Albasat

Cimitirele din Nisporeni vor fi monitorizate strict în zilele în care trebuia să fie Paștele Blajinilor

Albasat

LIVE: Informații de ultimă oră privind controlul infecției prin COVID-19 în RM

Albasat

Leave a Comment