ALBASAT
Actualitate Societate

Dan Perciun: 11 companii s-au angajat să învestească 17 milioane de lei în școlile model

11 companii private din Republica Moldova s-au alăturat Ministerului Educației și vor susține financiar crearea rețelei școlilor model. Declarația a fost făcută de ministrul Educației și Cercetării, potrivit căruia business-ul a acceptat să investească în instituțiile de învățământ din Republica Moldova 17 milioane de lei, bani ce vor fi utilizați pentru îmbunătățirea infrastructurii școlare. Ministrul Perciun spune că banii oferiți reprezintă o investiție a sectorului privat în capitalul uman al Republicii Moldova, notează IPN.

Ministrul Dan Perciun spune că în cele 35 de școli model urmează să investească statul, partenerii de dezvoltare ai țării, dar și mai multe companii private. Potrivit ministrului, mai multe bănci comerciale, companii de telecomunicații și din domeniul farmaceutic au acceptat să ofere donații pentru reabilitarea infrastructurii școlare.

„Deja 11 companii mari s-au angajat să investească 17 milioane de lei în aceste instituții de învățământ alături de Ministerul Educației. Sunt companii cu care am discutat în ultimele 6 luni, sunt companii care înțeleg valoarea investiției în capitalul uman. Noi când am mers la discuții cu ei le-am prezentat rezultatele de la PISA, le-am spus că avem jumătate din elevii din clasa a 9-a care nu ating un nivel minim de lectură și matematică. Avem 15 mii de copii în fiecare an care nu-și ating potențialul, asta înseamnă 15 mii de potențiali angajați sau antreprenori, oameni care ar putea să contribuie la bunăstarea Republicii Moldova. Aceste companii văd aceste donații ca o investiție în capitalul uman și în viitorii angajați, pentru că ceea ce invocă de fiecare dată companiile este lipsa de capital uman calificat, iar noi avem 15 mii de copii în fiecare an care nu ating acest nivel minim de competență, și decât să-i căutăm în afara, facem un efort comun ca să-i capacităm pe ai noștri”, a spus Dan Perciun în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Dan Perciun dă asigurări că Ministerul Educației va raporta partenerilor săi modul în care sunt cheltuiți banii și speră că rețeaua de companii private, dornice să investească în instituțiile de învățământ, se va extinde.

„17 milioane de lei nu este puțin. Vorbim și cu alte companii să încercăm să le convingem să contribuie și să ni se alăture. Ne propunem să avem această comunitate de business care susține educația. Noi le vom raporta pe marginea donațiilor pe care le fac. Vrem să creștem această comunitate. Acesta trebuie să devină un efort național”, a mai spus ministrul Educației și Cercetării.

Ministerul Educației și Cercetării și-a propus ca până în 2025 să fie creată o rețea de 35 de școli model. Părinții care vor accepta să-și înscrie copiii la aceste instituții vor primi câte o indemnizație lunară de 1000 de lei pentru o perioadă de doi ani.

Related posts

Lilia Palii, numită secretar general al MEI

Albasat

Președinta Comisiei Europene vine la Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Autoritățile din sănătate anticipează o creștere a cazurilor suspecte de COVID-19

Albasat

Leave a Comment