ALBASAT
Societate

Dat afară din Moldova, Anatol Ciubotaru ajută Germania să facă față COVID-19

Anatol Ciubotaru, medic-chirurg, demis în toi de pandemie din funcția de director al Spitalului Clinic Republican „T. Moșneaga” în prezent își valorifică cunoștințele și experiența în cadrul proiectului „SARS-Covid 19” al Școlii Superioare de Medicină din Hanovra, Germania, a comunicat acesta la solicitarea IPN.

La 2 săptămâni după decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, generată de faptul că directorul a testat la un laborator privat medicii care lucrau cu bolnavii din secția de terapie intensiva, infectați cu coronavirus, Anatol Ciubotaru deja se ocupa de elaborarea unui program de prevenire a îmbolnăvirii medicilor din Centrul de diagnosticare și triere a pacienților infectați cu COVID-19 din Hanovra.

Deoarece manifestările pandemiei în Germania s-au redus, Centrul nou creat a fost conservat. În schimb, proiectul protecției cadrelor medicale într-o unitate spitalicească, pe care urma să-l transpună în fapt Anatol Ciubotaru, a fost extins, țintind la nivel de sistem medical obiectivul protejării medicilor care contactează cu bolnavii infectați COVID-19, în special, la transportarea acestora cu ambulantele.

Latură regretabilă a prezentului subiect este că, în condițiile când coeficientul de infectare a medicilor din Republica Moldova este printre cele mai înalte din lume, managerii locali ai situației de criză fac așa ca acei care știu și pot să dea soluții calificate, sunt „stimulați” să-și aplice aceste cunoștințe și posibilități pe alte meridiane.

Related posts

CNAS a transferat banii pentru toate indemnizațiile adresate familiilor cu copii

Albasat

Mariana Kalughin: Profilul pe care-l are Plahontiuc nu-i va permite să fie activ în politică

AlbasatTV, Nisporeni

Dan Perciun: Șapte mii de profesori lipsesc în sistem

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment