ALBASAT
Societate

De luni, elevii din capitală revin la ore cu prezență fizică

De luni, 7 februarie, elevii din instituţiile de învăţământ din capitală se întorc la școală. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe comune a Comisiei municipale Extraordinare de Sănătate Publică și Comisiei pentru Situații Excepționale. Membrii comisiilor au votat unanim, transmite IPN.

„Specialiștii ne comunică că avem o descreșterea a cazurilor de COVID depistate zilnic, inclusiv la copii. Situația se stabilizează și nu sunt cazuri grave și extrem de grave în instituțiile medicale municipale. Conform datelor statistice, avem mai puține cazuri raportate la numărul total de populație decât în alte țări”, scrie Ion Ceban, primarul capitalei, într-o postare pe Facebook.

Un alt subiect discutat în cadrul comisiilor a fost cel cu privire la banii suplimentari pe care municipalitatea trebuie să îi achite din buget în urma scumpirilor la gaz, benzină, motorină, dar și la unele servicii. „Este vorba de circa 300 de milioane de lei, bani care nu au fost prevăzuți în bugetul municipal pentru anul curent. În acest sens, vom transmite Guvernului o solicitare de compensare a acestor cheltuieli, decizia fiind susținută de membrii comisiilor”, precizează Ion Ceban.

Totodată, edilul a făcut apel către membrii Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM) să facă același lucru în numele tuturor primăriilor și să ceară executivului compensații.

Related posts

(caption video) Motocross Nisporeni

Albasat

O Europă rezilientă trebuie să fie un succes colectiv, europarlamentară

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 1,2 miliarde de euro pentru Moldova din partea UE, în 2,5 ani

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment