ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

Decizia fiecărui cetățean înseamnă viitorul întregii Moldove

Majoritatea cetățenilor moldoveni sunt deja europeni, fie au un pașaport românesc, italian, francez, portughez, german, fie că au familiile stabilite în UE de mulți ani. Referendumul care urmează le va confirma aspirațiile și viziunile despre viitor, pace, prosperitate, alături de cei dragi.

Alții știu de la televizor, de la radio, de pe internet sau de pe paginile din cărți și ziare că în Uniunea Europeană oamenii sunt mai prosperi, au salarii mai mari, nivel mai înalt de siguranță socială și trai mai bun.

Sunt și sceptici, care nu cred în viitorul european al Moldovei, dar care pot fi convinși prin exemple concrete. Au rude, care lucrează în Polonia și au reușit în scurt timp să adune bani pentru a face reparație. Au copiii, care au mers să studieze în România și se pot angaja acum oriunde în UE. Au prieteni, care au revenit din Spania cu mașini noi. Sau au vecini care, după ce au revenit din Austria, și-au deschis o afacere din banii câștigați.

Frământările politice de la Chișinău au fost mereu despre geopolitică. Despre Est sau Vest, despre SUA, UE și România sau Rusia. Odată ce referendumul pentru aderarea Moldovei la UE trece, integrarea europeană devine obiectiv național, inclus în legea supremă. Astfel, orice guvernare, de centru, dreapta sau stânga, de orice culoare politică, nu va mai putea opri parcursul european.

Precum anunța anterior și președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, prin intermediul unui referendum, poporul Republicii Moldova își exprimă opinia despre cele mai importante probleme ale societății și ale statului. Rezultatele referendumului, odată ce este validat, vor demonstra că moldovenii sunt europeni și că au aspirații europene. Voturile exprimate vor avea putere juridică supremă, fără confirmare din partea Parlamentului de la Chișinău.

Pentru ca referendumul să fie validat, 1/3 dintre alegătorii înscriși pe listă trebuie să se prezinte la urne. Dacă mai mult de jumătate dintre ei votează „DA”, obiectivul de aderare europeană va fi inclus în Constituție. În caz contrar, moldovenii cu aspirații europene nu vor renunța la visul de integrare a țării în UE.

Rezultatul votului, odată validat de către Curtea Constituțională, va fi publicat într-o ediție specială a Monitorului Oficial. Hotărârea se consideră adoptată în ziua desfășurării scrutinului.

Orice proces electoral, de fapt, înseamnă puterea poporului de a-și decide viitorul. Orice vot este important, iar comparativ cu prezidențialele, la referendum turul doi nu va exista.

Oriunde s-ar afla, în Republica Moldova, în România, în SUA, în Japonia, în Rusia, în Islanda sau în oricare altă țară, cetățenii noștri sunt așteptați la votare, pentru a spune „DA” sau „NU” integrării europene. Decizia fiecăruia dintre ei va însemna viitorul întregii țări.

„Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Voi ce veți răspunde la referendum?

Autoare: Victoria Laur, jurnalista Grupului Media Realitatea

Related posts

Nicu Popescu pleacă din funcția de ministru al afacerilor externe

AlbasatTV, Nisporeni

IP Nisporeni va colabora cu Biroul de probațiune Nisporeni în cadrul campaniei „Familie fără violență”

Albasat

Ziua Drapelului de Stat, marcată la Nisporeni prin depunere de flori la drapelul din centrul orașului

Albasat

Leave a Comment