ALBASAT
Actualitate Nisporeni Societate

Delegația Nisporeni, prezentă la Zilele Județului Timiș

O delegație a Consiliului Raional Nisporeni, condusă de președintele raionului Ion Diavor, a participat la evenimentul „Zilele Județului Timiș”, organizat în România.

Participarea a avut loc în cadrul relațiilor de cooperare stabilite între Raionul Nisporeni și Județul Timiș. În cadrul vizitei, au avut loc întâlniri și discuții privind continuarea colaborării instituționale și dezvoltarea de proiecte comune în domenii precum administrația publică, cultura, educația și dezvoltarea regională.

Reprezentanții raionului Nisporeni au transmis un mesaj de felicitare conducerii județului Timiș și locuitorilor acestuia cu ocazia evenimentului. Totodată, a fost exprimată disponibilitatea pentru noi parteneriate între cele două comunități.

Consiliul Raional Nisporeni a mulțumit autorităților județene pentru organizare și pentru dialogul purtat în cadrul vizitei.

Related posts

A fost creat Serviciul analiza prețurilor de piață

AlbasatTV, Nisporeni

CSE a anulat restricția privind eliberarea pașapoartelor adiționale

Albasat

CSM condamnă amenințările asupra sistemului judecătoresc, declarație

AlbasatTV, Nisporeni