Demisia Guvernului Chicu deschide calea constituțională, cea mai scurtă, spre dizolvarea Parlamentului actual şi declanșarea alegerilor anticipate. Opinia a fost exprimată de președintele interimar PAS, Igor Grosu, într-un briefing de presă, transmite IPN.
„Guvernul Chicu şi-a dat demisia. Dragi cetățeni, acest lucru a fost posibil datorită presiunii dumneavoastră. Demisia Guvernului Chicu este rezultatul presiunii cetățenilor, care în mod tranșant, la alegerile prezidențiale, au cerut schimbarea clasei politice”, a spus Igor Grosu.
„Este datoria noastră să îndeplinim ce ne cer oamenii – iar oamenii cer clar alegeri anticipate. Demisia Guvernului Chicu deschide calea constituțională, cea mai scurtă, spre dizolvarea Parlamentului actual şi declanşarea alegerilor anticipate. Aşa cum au cerut cetățenii”, a adăugat el.
Igor Grosu menționează că, Parlamentul actual este cauza crizei politice şi a problemelor pe care le are ţara, iar în acesta nu mai există o majoritate parlamentară de minim 51 de deputaţi, care să genereze un guvern responsabil, onest şi profesionist, capabil să satisfacă necesitățile oamenilor.
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024
- Cursul valutar oficial la 29.01.2026
- Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

