ALBASAT
Societate

Deputat PAS, despre starea de urgență: Ciocoi face jocul majorității PSRM-Șor

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dan Perciun, susține că inițiativa Guvernului privind instituirea stării de urgență nu menționează nicio restricție suplimentară și nicio măsură adițională de susținere a businessului sau a populației. Nota informativă nu oferă niciun argument de ce această stare de urgență este necesară și acolo nu există măcar o literă despre ce exact vrea să facă Guvernul în legătura cu pandemia și criza economică, transmite IPN.

„Ciocoi banal face jocul majorității PSRM-Șor și participă la blocarea alegerilor anticipate. Asta e unica miză”, a scris deputatul pe Facebook.

Potrivit parlamentarului, PAS continuă să considere că restricții adiționale pe un termen de două săptămâni sau o lună trebuie introduse și ele trebuie să vină la pachet cu măsuri ample de susținere a businessului și a populației. Deputatul susține că decizia Consiliului Suprem de Securitate prevedea trei pagini de propuneri care urmau să fie examinate de Guvern, dar nu a fost să fie.

Guvernul a decis ieri, 30 martie, să propună Parlamentului declararea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Potrivit ministrului justiției, Fadei Nagacevschi, care a prezentat proiectul în acest sens, propunerea vine ca urmare a analizei raportului Comisiei pentru Situații Excepționale privind necesitatea declarării stării de urgență, recomandărilor Consiliului Suprem de Securitate, dar și discuțiilor în societate. Ministrul justiției a remarcat că starea de urgență nu reprezintă închiderea economiei și a țării, ci un instrument care lărgește marja de acțiune a statului. Acțiunile care vor fi întreprinse sunt dependente de comportamentul cetățenilor.

Related posts

Natalia Gavrilița: Avem misiunea să demonstrăm că Moldova poate fi guvernată de oameni cinstiți

Albasat

Vânătoarea din mașini, aeronave, precum și cu utilizarea dronelor va fi interzisă

AlbasatTV, Nisporeni

Republica Moldova suspendă cursele avia de pasageri din și spre Marea Britanie

Albasat