ALBASAT
Societate

Deputat PAS: Recomandările Comisiei Europene au fost realizate în proporție de 80%

Guvernarea a reușit să implementeze recomandările Comisiei Europene, formulate la obținerea statutului de țară candidată la aderare, în proporție de 80%. O spune deputata PAS, Alina Dandara. Potrivit reprezentantei guvernării, acum sunt depuse eforturi pentru realizarea condiționalităților ce vizează reforma justiției, pentru ca până la sfârșitul anului Republica Moldova să înceapă negocierile de aderare, notează IPN.

Deputata PAS, Alina Dandara, spune că rezoluția Parlamentului European care recomandă instituțiilor europene inițierea negocierilor de aderare cu Republica Moldova până la sfârșitul anului, este un mesaj clar de susținere a procesului eurointegrării. Potrivit reprezentantei guvernării, 80% din planul de acțiuni privind implementarea celor 9 condiționalități formulate de Comisia Europeană au fost deja realizate.

„Suntem aproape de final. Până la mijlocul lunii iunie vom avea un rezultat bun pentru a prezenta un raport tehnic pozitiv. Acum avem rezultate în proporție de 80%. Mai avem de lucru pe domeniul justiției, însă cu pași mici, dar siguri, suntem convinși că vom depăși impedimentele. Rezoluția Parlamentului European vine să reafirme suportul pe care Uniunea Europeană ni-l oferă. Acum doi ani Republica Moldova a ales calea democrației, însă sunt forțe care încearcă destabilizarea păcii interne printr-un război hibrid, dar Uniunea Europeană ne ajută că combatem efectele acestui război hibrid și să luptăm împotriva falsurilor”, a spus deputata PAS, Alina Dandara, în cadrul emisiunii „Spațiul public” de la Radio Moldova.

În același context, comentatorul politic Ion Tăbârță spune că rezoluția Parlamentului European este doar o recomandare cu caracter politic. Potrivit expertului, decizia privind începerea negocierilor de aderare va fi una pragmatică, bazată strict pe abilitatea Republicii Moldova de a-și onora obligațiunile față de Uniunea Europeană.

„Este un document cu conținut politic. Această rezoluție recomandă instituțiilor Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare, cu specificarea că Republica Moldova trebuie să îndeplinească toate condiționalitățile. Documentul demonstrează că Uniunea Europeană are deschiderea față de aderarea Republicii Moldova la blocul comunitar. Mingea este pe terenul nostru. Depinde de noi cum ne vom face temele. Această rezoluție a Parlamentului European ne face să fim optimiști, dar trebuie să rămânem realiști și să înțelegem că lucrurile trebuie făcute în interiorul Republicii Moldova”, a spus comentatorul politic, Ion Tăbârță.

La 18 aprilie, comisia pentru bugete a Parlamentului European a avizat asistența macrofinanciară de 145 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Ulterior, la 19 aprilie, Parlamentul European a votat o rezoluție în care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului 2023, după îndeplinirea celor 9 recomandări enunțate de Comisia Europeană. Rezoluția a fost adoptată cu 555 de voturi pentru, 49 – împotrivă și 26 de abțineri.

Related posts

Peste 4000 de șoferi, sancționați pentru încălcări în trafic, în zilele de odihnă

AlbasatTV, Nisporeni

Multe întreprinderi din diferite industrii riscă să falimenteze, dezbateri

Albasat

Un autobuz de pe ruta Chișinău-Moscova s-a răsturnat la Kiev. 20 de persoane au fost rănite

Albasat

Leave a Comment