ALBASAT
Societate

Deputații au păreri contradictorii privind situația din PDM

Plecarea deputaților din fracțiunea parlamentară a Partidului Democrat din Moldova este un instrument prin care Vlad Plahotniuc și Ilan Șor se răzbună pe președintele Igor Dodon. Declarația a fost făcută de către deputatul democrat Nicolae Ciubuc în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.

„Tot ce se întâmplă la moment în PDM nu are nicio legătură și nicio tangență cu ideologia și activitatea partidului sau calitățile unuia sau altui lider ori membru de partid. Reieșind din acele reglări de conturi care le au în raport cu președintele Dodon, unii încearcă să destabilizeze prin simpla extragere a deputaților din Partidul Democrat compromițând ideea integrării europene și formării unei coaliții proeuropene”, a declarat democratul.

În opinia lui Nicolae Ciubuc, deputați din Partidul Șor și grupul parlamentar Pro Moldova reprezintă două grupări care au ca scop distrugerea Partidului Democrat și destabilizarea situației politice din țară. El spune că de câteva zile unii membri ai Partidului Șor au contactat mai mulți deputați democrați pentru a purta o discuție cu ei.

Deputatul Platformei DA Igor Munteanu spune că în contextul în care actualul guvern înregistrează tot mai multe greșeli, admite că discuțiile dintre deputați s-ar putea intensifica.

„În aceste condiții în care guvernul Chicu clachează, face greșeli și pe sistemul sănătății publice, și pe domeniul economic, și în raport cu partenerii externi, este practic o invitație să ataci această coaliție care nu este viabilă. Din acest punct de vedere am ajuns în situația în care Republica Moldova are nevoie de un alt guvern, de asta s-au accelerat acestei insistențe de a se întâlni cu Șor și cred că nu doar Șor, și alte grupuri încearcă să aibă întâlniri cu deputații Partidului Democrat. Ne mișcăm spre un alt echilibru, acest echilibru este legat de formarea unui alt guvern, demisia actualului guvern și crearea unei agende care să salveze această țară”, a precizat Igor Munteanu.

Cât despre situația în care se află PDM, deputatul spune că din toate timpurile puterea acestei formațiuni a fost legată de bani.

„Noi asistăm acum la o sângerare a unui partid politic, un partid care a avut foarte multă influență și care a concentrat toată puterea statului în propriile mâini. Acum este atacat din mai multe părți, nu ar trebui să dea vina pe alții și în primul rând să-și pună întrebarea de ce se întâmpla această plecare masivă a deputaților și să reflecteze ce coagulează acești deputații în Partidul Democrat. Nu este vorba de ideologie, Partidul Democrat a fost slab la ideologie întotdeauna, chiar dacă s-a poziționat pe stânga. Forța acestui partid a fost legat de foarte mulți bani și de această organizare ierarhică pe verticală deținută de Plahotniuc. Partidul Democrat nu are leadership-ul care ar putea să coaguleze partidul”, a adăugat deputatul Igor Munteanu.

Denis Ulanov, deputat al Partidului Șor afirmă că Partidul Democrat s-a transformat în prezent într-o filială a PSRM. „Deputații democrați au devenit „buton de vot” pentru PSRM”, a apreciat el.

Related posts

Air Moldova возобновляет регулярные рейсы. Не все пассажиры могут попасть на самолет

Albasat

Republica Moldova trebuie să aibă capacitatea de a depune proiecte la Inițiativa celor Trei Mări, opinii

AlbasatTV, Nisporeni

Avertisment la nivel înalt: Nu e vreme de relaxare. Europa să se pregătească pentru al doilea val de coronavirus!

Albasat

Leave a Comment