ALBASAT
Societate

Deputații Iurie Reniță și Octvian Țîcu vor trimite interpelări la PG și ANI privind „dosarul Bahamas”

Deputații Iurie Reniță și Octavian Țîcu susțin că vor trimite interpelări oficiale către Agenția Națională de Integritate (ANI) și Procuratura Generală (PG) pentru ca acestea să investigheze documentele și probele noi prezentate de aceștia, privind dosarul inițiat pentru spălare de bani din Bahamas prin intermediul firmei „Exclusiv Media” ce aparține deputatului socialist Corneliu Furculiță, transmite IPN.

Iurie Reniță, deputat din partea fracțiunii ACUM, Platforma DA, a prezentat contractul încheiat dintre o firmă din Bahamas și Exclusiv Media SRL din Republica Moldova, unde proprietar este deputatul PSRM, Corneliu Furculiță, pentru un împrumut de 1,5 milioane de euro. În alte două documente, Corneliu Furculiță împrumută de la acest SRL un milion de lei moldovenești pe care nu-l declară în declarația de avere din 2016. „Pe atunci el era deputat și era obligat să le declare”, spune deputatul. Contractele sunt precedate de două declarații de plată care confirmă recepționarea unui milion de lei.

Iurie Reniță susține că recent ANI a respins demersurile deputatei în Parlament, Veronica Roșca vizavi de averile declarate și nedeclarate ale deputatului PSRM, Corneliu Fruculiță. Potrivit lui, prin respingerea acestui demers, ANI, dar și PG, au generat semne de întrebare. Deputatul consideră că nu există motive de a avea încredere în cele două instituții, mai ales când la conducerea ultimei a venit Alexandru Stoianoglo, „fost PDM-ist, apropiat al lui Igor Dodon”. El consideră că instituțiile trebuie să examineze probele prezentat și să acționeze conform legii.

Deputatul neafiliat Octavian Țîcu a prezentat un contract de împrumut de 500 de mii de lei, semnat de Exclusiv Media, administrat de Petru Burduja și Vasile Bolea. Condițiile împrumutului este fără dobândă. Potrivit deputatului, Vasile Bolea a uitat să indice suma respectivă în declarația sa de avere, la capitolul datorii.

Octavian Țîcu a remarcat că prin aceste probe aduce aminte instituțiilor de stat „care la ora actuală îndeplinesc instrucțiunile guvernării socialiste și democrate”, faptele concrete care trebuie investigate pentru incriminarea unor oameni care și atunci au fost deputați și acum sunt în Parlamentul Republicii Moldova. În opinia sa, Procuratura și ANI ar trebui să se sesizeze asupra faptului cum au loc actualmente schemele de atragere a banilor „prin atacuri raider asupra băncilor, prin eliberare din captivitate a unor delicvenți care au capacități de a finanța Partidul Socialiștilor și pe Igor Dodon”.

Potrivit celor doi parlamentari, deputații socialiști Corneliu Furculiță, Vasile Bolea, Vladimir Odnostalco și Petru Burduja trebuie trași la răspundere pentru fals în declarațiile de avere.

Related posts

Ион Дрон: Минюст и АПУ отказываются регистрировать партию ЗЛПЖ

Albasat

Ion Ceban: Nu am niciun fel de gânduri legate de activitatea politică

Albasat

Peste 400 de persoane au fost arestate duminică în timpul protestelor din Belarus

Albasat

Leave a Comment