ALBASAT
Societate

Deputații Sîrbu, Plîngău și Litvinenco: O decizie favorabilă Republicii Moldova

Acordul care prevede acordarea creditului rusesc în valoare de 200 de milioane de euro ratificat săptămâna trecută de Parlament a fost declarat neconstituțional în urma unor sesizări depuse de către Sergiu Sîrbu, Dinu Plângău și Sergiu Litvinenco. Astfel, cei trei deputați se declară mulțumiți de decizia luată de către Curtea Constituțională în seara de joi, 7 mai 2020, notează IPN.

„Această decizie nu ne este favorabilă nouă, este favorabilă Republicii Moldova, cetățenilor, or, condițiile erau atât de drastice, atât de nefavorabile pentru oameni și țară. Probabil, deja toți vorbeau despre acest credit neavantajos. Suntem bucuroși că astăzi a triumfat legea, suntem mulțumiți de faptul că acele presiuni, amenințări nemaivăzute la adresa Curții Constituționale, la adresa judecătorilor nu au avut efect și mulțumim Înaltei Curți pentru acel curaj, pentru că au rezistat, pentru forța să apere Constituția Republicii Moldova”, a declarat Sergiu Sîrbu într-o intervenție în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la postul de televiziune Pro TV.

Deputatul grupului Pro Moldova spune că prin sesizarea depusă la CC nu și-a dorit nimic altceva decât o examinare obiectivă strict conform legii supreme. Totodată, acesta precizează că nu este împotriva creditului rusesc sau împotriva Federației Ruse. „Ne dorim ca orice ajutor, orice angajament financiar să fie în interesul Republicii Moldova ca copiii și nepoții noștri să nu roșească pentru acțiunile noastre”, a spus Sergiu Sîrbu.

„Federația Rusă nu este o țară previzibilă. Atâta timp cat este Igor Dodon la guvernare are o relație bună cu Chișinăul, dar în momentul în care Dodon pleacă, Federația Rusă s-ar putea să aibă cu totul altă abordare în cazul unei guvernări proeuropene. Ceea ce s-a întâmplat în cazul Ucrainei, s-ar putea întâmpla și în cazul nostru. De aceea, este foarte bine că acest acord a fost declarat neconstituțional. Urmează să vedem raționamentele pe care le-a reținut Curtea. Este o decizie care pe mine personal mă bucură. În pofida tuturor presiunilor care o au existat în cazul judecătorilor Curții Constituționale, aceștia și-au exercitat mandatul în conformitate cu prevederile Constituției și prevederile legislației care reglementează activitatea CC”, a declarat deputatul PAS Sergiu Litvinenco.

El presupune că CC a declarat acordul neconstituțional bazându-se pe nerespectarea procedurilor prevăzute de lege la momentul inițierii și semnării acestui acord.

Dinu Plîngău, deputat al Partidului Platforma DA spune că reprezentații Guvernului au încercat să prezinte niște scrisori între Guvernul Federației Ruse și Guvernul Republicii Moldova, însă aceste scrisori nu pot fi aduse ca probe la Curtea Constituțională pentru că exista oficial hotărârea Guvernului care spune că print același act s-au inițiat negocierile și a fost dispusă semnarea, ceea ce încalcă procedurile legale.

„Cumva putem deduce că CC a declarat neconstituțională procedura prin care s-a ajuns până la ratificarea acordului astfel încât actul juridic să poată produce efecte juridice. Dar urmează să așteptăm argumentările desfășurate ale curții care vor fi făcute publice timp de cinci zile. Eu îi felicit pe toți cetățenii Republicii Moldova pentru că această hotărâre a demonstrat că am anulat niște chestii periculoase”, a menționat deputatul.

Cât despre presiunile publice care au fost făcute asupra judecătorilor constituționali, Dinu Plîngău spune că sunt pasibile de răspundere penală.

„Pe de o parte, s-a confirmat că avem o Curte Constituțională independentă care nu cedează presiunilor. Pe de altă parte, a triumfat legalitatea, principiul legalității, statul de drept pentru că acuzațiile invocate față de acest acord au fost foarte plauzibile. Ce ține de presiuni, cu siguranță au fost niște presiuni publice care nu se permit prin prisma legislației, inclusiv legislației penale. Aceste presiuni din partea unor demnitari de rang înalt cu acuzații dure, practic, este o ingerință nemijlocită în actul justiției, o presiune asupra actului justiției care urma să se producă astăzi”, a concluzionat deputatul.

Autorii emisiunii afirmă că Partidul Socialiștilor din Republice Moldova nu a acceptat să-și delege reprezentanții pentru a-și expune punctul de vedere asupra Hotărârii CC.

Related posts

Războiul din Ucraina a fost abordat în cadrul unei mese rotunde la Biblioteca Națională

AlbasatTV, Nisporeni

Judocanul Denis Vieru a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris

AlbasatTV, Nisporeni

Protocolul clinic național privind infecția COVID-19 a fost actualizat

Albasat

Leave a Comment