ALBASAT
Nisporeni Societate

Detalii despre cel de-al doilea caz de infecție COVID-19 la Nisporeni. Tânărul a venit din Franța cu un automobil

În raionul Nisporeni a fost înregistrat al doilea caz de infecţie cu noul coronavirus.  Un bărbat de 39 de ani, locuitor al comunei Marinici a fost diagnosticat la data de 29 martie cu COVID-19. Acesta a revenit, acum trei zile, din Franţa cu un automobil. Starea de sănătate este satisfăcătoare.

ALEXANDRU CORNEI ŞEFUL DIRECŢIEI CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ UNGHENI: “În raionul Nisporeni până la momentul actual avem două persoane confirmate, ambele persoane sunt de genul masculin şi vorbim aici de două cazuri de import. Ambele cazuri sunt de import, din Franţa. Persoanele sunt din comuna Marinici, raionul Nisporeni.  Persoana  a doua a venit, la fel cu un mijloc de transport, respectiv restul persoanelor care au fost în contact se află în autoizolare la domiciliu.”

Alexandru Cornei a precizat că bărbatul infectat nu a intrat în contact cu multe persoane, întrucât avea simptomele de boală şi a încercat să-i protejeze pe cei din jur. Totodată, şi familia bărbatului este monitorizată la domiciliu.

 ALEXANDRU CORNEI, ŞEFUL DIRECŢIEI CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ UNGHENI: “Cu a doua persoană a intrat mai puţine persoane în contact, deoarece persoana deja prezenta careva simptome şi a conştientizat că prezintă un pericol şi respectiv s-a limitat la numărul de persoane cu care s-a contactat.  Familia persoanei se află în autoizolare la domiciliu şi aşteptăm perioada de 14 zile, sperăm să nu apară careva simptome. În caz că apar careva simptome, oricum medicul de familie monitorizează situaţia şi apelează 112, iar persoanele sunt transportate la spital pentru a fi testate laborator.”

Potrivit lui Cornei, acum în raionul Nisporeni este doar o persoană suspectă de infecţia COVID-19. Şi aceasta este tot din comuna Marinici. Celelalte persoane care erau suspecte, au fost testate la infecţie, iar rezultatele au fost negative.

 ALEXANDRU CORNEI, ŞEFUL DIRECŢIEI CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ UNGHENI: “Cazuri suspecte la ora actuală, vorbim de 30.03.2020, avem o persoană, la fel din comuna Marinici, din anul 1961, care a fost transportată la Spitalul de Boli Infecţioase “Toma Ciorbă”, astăzi dimineaţă, la ora 5:00. Persoana  a fost în contact cu o persoană, care a venit împreună cu prima persoană confirmată de la noi, din raion. Respectiv dacă cazul se va confirma, vom avea în raionul Nisporeni şi primul caz cu transmitere locală. Avem 1204 persoane aflate sub monitorizare. Monitorizarea se face de către medicul de familie doar prin telefon, să nu interpretăm greşit, medicul de familie nu se deplasează la faţa locului pentru a nu intra în contact cu persoanele care se află sub monitorizare. 129 de persoane deja au fost scoase de sub monitorizare, se are în vedere că a trecut perioada de 14 zile, perioadă de incubaţie la coronavirus.”

Locuitorii sunt îndemnaţi să respecte regimul de autoizolare, stând acasă, iar atunci când apelează la ajutorul medicilor, să relateze date și informații corecte și veridice.

ALEXANDRU CORNEI, ŞEFUL DIRECŢIEI CENTRUL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ UNGHENI: “Aş vrea să fac un apel către populaţie să conştientizeze într-adevăr care este riscul, să respecte igiena personală, începând de la spălatul mâinilor şi terminând cu dezinfecţia mâinilor cu o soluţie pe bază de alcool. Noi avem două substanţe dezinfectante: clorul şi alcoolul. E bună şi substanţa de clor, doar că ea se foloseşte pentru suprafeţe, iar dacă vom dezinfecta mâinile cu această substanţă, atunci vom irita pielea mâinilor. Păstrăm distanţa socială şi în general, evitând locurile aglomerate. Dacă nu este necesitate atunci mai bine stăm în casă, stăm izolaţi şi astfel ne protejăm şi pe noi, şi pe cei din jurul nostru.” 

Amintim că primul caz de infectare cu noul virus COVID-19, pe teritoriul raionului Nisporeni, a fost confirmat în data de 26 martie. Un bărbat de 35 de ani, din comuna Marinici a fost diagnosticat cu coronavirus. Acum, acesta se află internat în spital, iar starea de sănătate este satisfăcătoare.

 

 

 

Related posts

OMS: 650.000 de copii din Africa au primit primul vaccin împotriva malariei. Boala ucide 400.000 de oameni pe an

Albasat

Comuniștii și socialiștii boicotează ședința Parlamentului

Albasat

Condiții mai bune pentru elevii gimnaziului din Mereșeni, cu suportul Japoniei

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment